Anchetă privind împuşcarea ursului Arthur. Legea ar putea fi schimbată după cazul dezvăluit de Ştirile PRO TV

×
Codul embed a fost copiat

Cazul ursului ”Arthur”, împușcat de prințul Emanuel de Liechtenstein în Covasna, este investigat și de procurori.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc face cercetări cu privire la infracțiunile de braconaj și uz ilegal de armă. Și presa internațională, care a preluat această anchetă a Știrilor PRO TV, se întreabă dacă uciderea ursului a fost un act de braconaj.

La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a fost înregistrat un dosar penal. S-a întâmplat după sesizarea anchetatorilor poliţiei judiciare din cadrul I.P.J. Covasna – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase.

Anchetatorii vor să afle în ce împrejurări a fost ucis ursul pe suprafaţa fondului cinegetic Ojdula, județul Covasna. În condițiile în care este vorba despre o specie de vânat strict protejată, la care vânătoarea este permisă numai în baza derogărilor emise de autorităţile competente.

A început urmărirea penala in rem, adică împotriva faptei și nu a unei persoane deocamdată, cu privire la infracţiunile de braconaj, vânarea speciilor în alte condiţii decât cele ale derogărilor şi uzul de armă fără drept.

Citește și
Emanuel de Liechtenstein
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein, acuzat că a împușcat unul dintre cei mai mari urși din Europa
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Între timp au apărut și ultimele imagini în care ar fi ursul ”Arthur”. Au fost date publicității de voluntarii Asociației pentru Conservarea Diversității Biologice din Focșani.

Mihai Pop, voluntar ACDB Vrancea: ”Acest urs a fost surprins de camerele noastre în munții Vrancei în vecinătatea fondului cinegetic Ojdula și este o șansă ca el să fie exact ursul împușcat la Ojdula în luna martie."

Gabriel Păun, președinte Agent Green, îl recunoaște.

Gabriel Păun, președinte Agent Green: ”Are unele particularități pe care le știu din observații directe, care mă duc cu gândul că cel mai probabil l-a mai văzut și altcineva pe ”Arthur".”

Cazul ursului Arthur va schimba, susține ministrul Mediului, Tanczos Barna, modul în care se va interveni atunci când un urs devine periculos, dar, insistă organizația de mediu Agent Green, ”Arthur” nu a fost considerat niciodată un urs periculos și nu ar fi coborât în localitate.

Ministrul Mediului: ”În cazul în care există un exemplar care generează probleme să nu stăm luni de zile, nici două luni de zile. Poate mai apare, poate nu mai apare."

O altă modificare va preciza că strict în cazul unui atac, ursul periculos ar trebui împușcat efectiv de membrii Asociației de Vânători și nu de vânători amatori.

Ministrul Mediului: ”Intervenția să fie promptă, executată de asociația de vânătoare.”

Reporter: ”Adică vânătoarea să nu mai aibă loc pe bani și să nu mai vină străinii în țara noastră să vâneze, asta vreți să spuneți?”

Ministrul Mediului: ”Atâta timp cât nu avem cota de vânătoare, vorbim doar de intervenție, în caz fortuit. Dacă vorbim de intervenție, să fie intervenție!"

Acum, în cazul unui atac al ursului, legislația nu interzice acest lucru.

Pentru cei care desfășoară ancheta, exista multe semne de întrebare despre felul în care s-au obținut documente.

În primă fază, decizia de împușcare a fost eliberată în urma unor atacuri mai vechi.

La șase luni de când un urs i-a omorât oile, Gheorghe Buzsan, un localnic din Ojdula, depune plângere la Asociația de Vânătoare Botoș, cea care a organizat vânătoarea cu prințul Emanuel de Liechtenstein.

Markos Barna, președintele asociației de vânătoare, sesizează Agenția pentru Protecția Mediului Covasna.

O lună mai târziu, Agenția pentru Protecția Mediului din Covasna și Garda de Mediu Covasna trimit opinia favorabilă către Ministerul Mediului.

Circuitul actelor se desfășoară rapid.

După nouă zile, Ministrul Mediului - Tanczos Barna emite ordinul de recoltare cum se numește în lege împușcarea ursului.

Chiar a doua zi după ce ministerul și-a dat acordul, Gheorghe Neagu, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Covasna, semnează autorizația. Vânătoarea are loc pe 13 martie.

Până acum 11 ani scoaterea din țară a trofeelor impozante de vânătoare era interzisă prin lege. Laszlo Borbely, ministrul Mediului de atunci, a abrogat ordinul.

Ancheta, realizată de colega noastră Ramona Țintea, a ajuns în presa internațională. Jurnaliștii celui mai citit ziar din Austria, KRONEN ZEITUNG, i-au cerut Ramonei detalii despre investigațiile pe care le-a făcut timp de o lună în zona Covasna, prezentate în exclusivitate de Știrile Pro TV marți seara.

Publicații de prestigiu din multe alte țări se întreabă însă acum ce s-a întâmplat în Carpații României și dacă împușcarea ursului de către prințul Emanuel von Lichtenstein a fost un act de braconaj.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Cum s-au răzbunat românii pe afacerea prințului Emanuel de Liechtenstein, după împuşcarea ursului Arthur
Cum s-au răzbunat românii pe afacerea prințului Emanuel de Liechtenstein, după împuşcarea ursului Arthur

Pe măsură ce românii din țară și din străinătate au aflat că Prințul Emanuel de Liechtenstein a împușcat cel mai mare și valoros urs din țara noastră, au început să se răzbune.

Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein, acuzat că a împușcat unul dintre cei mai mari urși din Europa
Prima reacție a prințului Emanuel de Liechtenstein, acuzat că a împușcat unul dintre cei mai mari urși din Europa

Prinţul Emanuel de Liechtenstein, acuzat că a ucis unul dintre cei mai mari urși din Europa, a fost contactat de jurnaliștii elvețieni de la Blick, însă a refuzat să vorbească despre partida de vânătoare din Covasna.

Presa internaţională relatează cazul ursului Arthur ucis în România de prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein
Presa internaţională relatează cazul ursului Arthur ucis în România de prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein

Presa internaţională a relatat, miercuri, cazul ursului Arthur, ucis în România de prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, animal despre care scrie că era “regele urşilor”, relatează News.ro. 

Recomandări
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO
O dronă militară s-ar fi prăbușit în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor. VIDEO

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit joi seară pe un câmp, la aproximativ 15 kilometri de oraș, în Insula Mare a Brăilei.

„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște neguțători de bălegar”
„Proba” deținută de Rusia în cazul atentatului din Moscova pune Vestul pe jar: „Niște neguțători de bălegar”

Rusia a anunţat joi că deţine ”proba” care arată că autorii atentatului soldat cu 143 de morţi în apropiere de Moscova întreţineau legături cu ”naţionalişti ucraineni”, acuzaţii catalogate de către Statele Unite drept ”propagandă absurdă”.

România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara
România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara

A început numărătoarea inversă până la intrarea României în spațiul Schengen aerian și maritim. În noaptea de sâmbătă spre duminică se vor schimba regulile, iar autoritățile fac ultimele pregătiri.