Amenda pe care o riscă bugetarii care încearcă să vândă voucherele de vacanță

×
Codul embed a fost copiat

1.200.000 de bugetari vor putea pleca în concediu anul acesta, pe banii statului. Cu condiţia să meargă în staţiunile româneşti.

Ministerul turismului pregăteşte vouchere de vacanţă care vor putea fi folosite pe acelaşi principiu după care funcţionează şi tichetele de masă.

Numai că în loc să cumpere din magazine, cei care le primesc vor plăti servicii de cazare, masă la restaurant şi chiar transportul.

Bugetarii vor primi în scurt timp vouchere de vacanţă în valoare de 1450 de lei cu care vor putea plăti sejururi pe litoralul românesc, în Delta Dunării, la munte şi în staţiunile balneare. Câteva mii de hoteluri din toată ţara, de la două la cinci stele, acceptă ca turiştii să facă plata cu tichetele de la stat.

Procedura este destul de simplă. Îţi alegi sejurul, oferta pe care ţi-o doreşti şi în loc să plăteşti cu bani, plăteşti cu aceste vouchere de vacanţă. Dacă vă ajung banii sau contravaloarea acestor vouchere puteţi să mergeţi în două, trei locuri. Important e să ştiţi că întreaga valoare trebuie consumată, iar în cazul în care rămân aceste vouchere, nu se pot returna banii”, explică Tony Mădularu, reprezentant agenție de turism.

Citește și
credite online
Febra creditelor online. Românii își cumpără mobilă sau își repară dantura în rate
Puterea clanului Corduneanu. Liderul decedat al grupării a fost anchetat pentru trafic de droguri, cămătărie, trafic de persoane și acte de violență, dar condamnat doar pentru „spionarea soției”

Cu vouchere se poate plăti şi la restaurantele care au înţelegere cu hotelul la care staţi. Fiecare voucher valorează 50 de lei şi le puteţi folosi precum tichetele de masă. Cei care vor pachete de vacanţă prin intermediul agenţiilor îşi pot achita şi biletele de avion.

Dacă se adresează unei agenţii de turism poate să aranjeze şi transportul de la Baia Mare sau Timişoara la Constanța şi diferenţa se asigură pentru cazare şi să mai plătească probabil şi ceva suplimentar. Se poate, turistul care are vouchere să îşi aducă şi nevasta şi copiii şi soacra, dar să fie el prezent acolo”, explica reprezentanții Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.

Deşi nu au dreptul, unii au început deja să vândă voucherele pe internet.

Atenţie, însă, cei care îşi vând voucherele riscă o amendă de până la 27.000 de lei.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicatia Stirile ProTV pentru telefoane Android si iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
La mare cu avionul. Ofertele incluse în programul „Litoralul pentru toți” de anul acesta
La mare cu avionul. Ofertele incluse în programul „Litoralul pentru toți” de anul acesta

Programul „Litoralul pentru toţi" include, de anul acesta, şi transportul cu avionul. Câteva hoteluri de la mare au în oferta de iunie zboruri cu plecare din Cluj, Timişoara, şi Oradea, şi chiar transport de la aeroport la hotel.

Febra creditelor online. Românii își cumpără mobilă sau își repară dantura în rate
Febra creditelor online. Românii își cumpără mobilă sau își repară dantura în rate

Cu ochii închişi, românii se împrumută din nou pentru orice: casă, maşina, vacanţă şi mai ales mobilă sau electrocasnice.

De ce conducea Dragnea BMW-ul fără ITP al fiului: ”Mașina mea a fost accidentată de Irina”
De ce conducea Dragnea BMW-ul fără ITP al fiului: ”Mașina mea a fost accidentată de Irina”

Liviu Dragnea a povestit că a avut o vacanţă de 1 mai plină de peripeţii. Şeful PSD a împrumutat maşina fiului ca să meargă la mare cu iubita sa, Irina!

Recomandări
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a sărit în aer blocul din Craiova. Deflagrația a rupt pereții
ANIMAȚIE GRAFICĂ. Cum a sărit în aer blocul din Craiova. Deflagrația a rupt pereții

O persoană a murit și trei au fost rănite în explozia care a distrus un bloc din Craiova. Deflagrația a rupt pereții, iar o parte din primul etaj s-a prăbușit.  

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

Românii blocați în Dubai acuză că au fost lăsați de izbeliște de birocrații plătiți din banii tuturor. „Ne-au cam jecmănit”
Românii blocați în Dubai acuză că au fost lăsați de izbeliște de birocrații plătiți din banii tuturor. „Ne-au cam jecmănit”

Sute de români blocaţi de marţi în Dubai după inundațiile istorice care au lovit Emiratele Unite Arabe au început să sosească în țară.