MAE: Printre victimele cutremurului din Italia nu se afla niciun cetatean roman

cutremur italia Perugia

MAE precizeaza, intr-un comunicat de presa, ca niciun cetatean roman nu se afla printre victimele cutremurului din Italia.

"MAE, prin intermediul misiunii diplomatice la Roma si al oficiului consular la Bologna, continua demersurile in vederea acordarii asistentei si protectiei consulare. In acest sens, echipa mobila a Consulatului General al Romaniei la Bologna, aflata deja pe teren, si cea a Ambasadei de la Roma, in drum spre zona afectata, mentin legatura constanta cu autoritatile italiene in vederea obtinerii unor informatii suplimentare cu privire la existenta unor cetateni romani printre victime.

Conform informațiilor disponibile, pana la acest moment, printre victime nu se afla cetateni romani.

Totodata, mentionam ca o echipa din cadrul Unitatii de Reactie Rapida din Centrala MAE este pregatita sa se deplaseze in Italia, in cazul in care situatia o va impune. Precizam ca Ministerul roman al Afacerilor Externe, prin intermediul Centrului de Contact și Suport al Cetațenilor Romani din Strainatate, (activ 24h/24h), a preluat 4 apeluri telefonice din partea unor cetațeni romani aflati in zona afectata si din partea rudelor acestora si acorda asistenta consulara de specialitate, prin efectuarea tuturor demersurilor necesare in acest sens. Reamintim faptul ca MAE a pus la dispozitia cetațenilor romani afectati urmatoarele numere de telefon: Ambasada Romaniei in Italia (0039) 06 835 233 58, (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al Romaniei la Bologna (0039) 051 5872120, (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirecționate catre Centrul de Contact și Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center in regim de permanența", a precizat MAE.

Ambasada Romaniei la Roma a anuntat ca, pana in acest moment, nu a primit cereri de asistenta din partea unor cetateni romani care sa fi fost afectati de cutremurul care s-a produs miercuri dimineata.

Citește și
cutremur
Cutremur cu magnitudinea de 7,4, in oceanul Atlantic. Seismul s-a produs in preajma insulelor Georgia de Sud
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

De altfel, o echipa a Consulatului General de la Bologna se deplaseaza in zona, potrivit unui comunicat MAE, citat de Agerpres.

"Ambasada Romaniei la Roma s-a autosesizat in urma seismului puternic produs pe teritoriul Italiei si a intreprins, in regim de urgenta, demersuri pe langa autoritatile italiene in vederea obtinerii unor informatii cu privire la existenta unor cetateni romani printre victime", se arata in comunicat.

De asemenea, pentru asigurarea asistentei si protectiei consulare operative a fost mobilizat si Consulatul General al Romaniei la Bologna, iar o echipa consulara mobila se deplaseaza in regim de urgenta in zona.

"Pana la acest moment, nu au fost primite solicitari de asistenta consulara din partea cetatenilor romani", se precizeaza in comunicat.

Potrivit acestuia, Ministerul Afacerilor Externe, prin intermediul misiunii diplomatice de la Roma si al oficiului consular de la Bologna, este in legatura permanenta cu autoritatile locale si este pregatit sa acorde asistenta consulara.

Cetatenii romani afectati pot solicita asistenta consulara la urmatoarele numere de telefon: Ambasada Romaniei in Italia (0039) 06 835 233 58, (0039) 06 835 233 56, Consulatul General al Romaniei la Bologna (0039) 051 5872120, (0039) 051 5872209, apelurile fiind redirectionate catre Centrul de Contact si Suport al Cetatenilor Romani din Strainatate (CCSCRS) si preluate de catre operatorii Call Center in regim de permanenta.

Cutremurul cu magnitudinea 6 de miercuri din Italia a dus la prabusirea a numeroase cladiri in zona centrala muntoasa a tarii, cel putin sase persoane pierzandu-si viata, a relatat Reuters.

Articol recomandat de sport.ro
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
BREAKING NEWS El va fi antrenorul Barcelonei în sezonul următor!
Citește și...
Cutremur in Italia: 159 de morti si sute de raniti. Armata a fost mobilizata pentru a ajuta persoanele afectate de seism
Cutremur in Italia: 159 de morti si sute de raniti. Armata a fost mobilizata pentru a ajuta persoanele afectate de seism

LIVE UPDATE: Un cutremur de magnitudine 6,2 s-a produs miercuri dimineata in centrul Italiei, langa Perugia, transmite Reuters, lasand in urma orase in ruina si fara electricitate.

Cutremur cu magnitudinea de 7,4, in oceanul Atlantic. Seismul s-a produs in preajma insulelor Georgia de Sud
Cutremur cu magnitudinea de 7,4, in oceanul Atlantic. Seismul s-a produs in preajma insulelor Georgia de Sud

Un cutremur cu magnitudinea 7,4 a zguduit sudul Oceanului Atlantic vineri, a anuntat Institutul american de geologie.

Cutremur cu magnitudinea 4,1 in zona seismica Vrancea
Cutremur cu magnitudinea 4,1 in zona seismica Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea 4,1 s-a produs, duminica, la ora 17.44, in zona seismica Vrancea, anunta Institutul National pentru Fizica Pamantului (INFP).

Recomandări
VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală
VIDEO. Moment extrem de bizar, „silenzio stampa”, cu judecătoarea care a întrebat dacă tânărul ucis de Vlad Pascu e în sală

Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, Ioana Ancuța Popoviciu, care a provocat furia familiei victimelor după ce a întrebat dacă tânărul mort în accident e în sală, a fost protagonista unui moment foarte bizar, miercuri.

Dmitro Kuleba: Era păcii în Europa s-a încheiat. Trebuie să-şi sporească apărarea
Dmitro Kuleba: Era păcii în Europa s-a încheiat. Trebuie să-şi sporească apărarea

Ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, salută pachetul de ajutor din partea SUA în valoare de 61 miliarde de dolari.

 

Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”
Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5, el precizând că nu va negocia cu acesta pentru retragerea din cursa electorală.