Avocatul lui Visinescu vrea sa-l scape de proces pe tortionar si sustine ca acesta nu realizeaza ce i se intampla

×
Codul embed a fost copiat

Tortionarul Alexandru Visinescu ar putea scapa de proces, chiar inainte sa-si primeasca sentinta. Avocatul sau sustine ca la aproape 90 de ani, fostul comandant al inchisorii de la Ramnicu Sarat nu realizeaza ce i se intampla.

In plus, spune avocatul, Visinescu nu are capacitatea de a se apara in fata acuzatiilor de crime contra umanitatii. Asadar, soarta lui poate fi decisa de legisti.

In timp ce judecatorii decideau deschiderea oficiala a procesului in care este acuzat de crime contra umanitatii, Alexandru Visinescu iesea la plimbare. Fostul comandant al inchisorii de la Ramnicul Sarat de la sfarsitul anilor '50 nu pare afectat ca ar putea sa fie condamnat pe viata. Avocatul sau crede ca nu este constient de gravitatea situatiei.

Judecatorii Curtii de Apel vor lua o decizie in acest sens abia dupa ce isi vor spune si legistii punctul de vedere. Daca procesul nu va fi suspendat, iar el va fi obligat sa achite desagubiri, atunci cere sa plateasca alaturi de el si cei de la Administratia Nationala a Penitenciarelor.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Tortionarul Alexandru Visinescu a fost trimis in judecata pentru crime impotriva umanitatii:
Tortionarul Alexandru Visinescu a fost trimis in judecata pentru crime impotriva umanitatii: "Erau torturati fizic si psihic"

Tortionarul Alexandru Visinescu, ajuns la 89 de ani, a fost trimis in judecata pentru crime contra umanitatii.

Tortionarul Alexandru Visinescu nu va mai fi judecat pentru genocid. Care sunt motivele procurorilor
Tortionarul Alexandru Visinescu nu va mai fi judecat pentru genocid. Care sunt motivele procurorilor

Tortionarul Alexandru Visinescu, fostul comandant al lagarului de la Ramnicu Sarat, nu va mai fi judecat pentru genocid.

Curtea de Apel: Alexandru Visinescu a lucrat cu Securitatea. Ce urmeaza pentru tortionarul de la Ramnicu Sarat
Curtea de Apel: Alexandru Visinescu a lucrat cu Securitatea. Ce urmeaza pentru tortionarul de la Ramnicu Sarat

Fostul comandant al penitenciarului de la Ramnicu Sarat, Alexandru Visinescu, a fost lucrator al securitatii.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.