Al doilea român infectat cu coronavirus pe nava de croazieră Diamond Princess. Anunțul MAE

×
Codul embed a fost copiat

Un al doilea român, membru al echipajului de pe nava Diamond Princess, a fost infectat cu coronavirus.

Potrivit ministerului nostru de Externe, românul este tratat într-un spital japonez, ca și primul compatriot, al cărui diagnostic a fost confirmat în urmă cu șase zile.

Un expert japonez care a urcat la bordul navei andocata in portul Yokohama a descris situatia de la bord drept un veritabil haos.

Kentenaro Iwata, expert: „Nu m-am temut niciodată că m-aș putea infecta cu Ebola, SARS, sau holeră pentru că știu cum să mă protejez, cum să-i protejez pe alții și cum ar putea fi ținută sub control infecția. Dar la bordul lui Diamond Princess am fost înspăimântat.”

Iar experţii din Statele Unite, care au fost pe vas pentru a pregăti evacuarea pasagerilor americani, au spus că măsurile luate pentru a preveni infectarea cu Covid-19 "poate nu au fost suficiente".

Citește și
Coronavirusul continuă să secere vieți. Un înalt oficial chinez, printre victime
Coronavirusul continuă să secere vieți. Un înalt oficial chinez, printre victime
De ce „urăște” Donald Trump Ucraina. În 2019 i-a spui lui Zelenski: „Ucraina știe multe despre asta”

Pe de altă parte, pentru mai bine de 2.000 de turiști, inclusiv doi români, se încheie zilele acestea carantina pe nava de croazieră andocată în portul japonez Yokohama. În total, bilanțul epidemiei a ajuns la 2.009 decese și peste 75.000 de îmbolnăviri.

Autoritățile române au fost informate că un al doilea cetățean român, aflat la bordul vasului de croazieră Diamond Princess, este infectat cu coronavirus. Acesta a fost tranportat deja la un spital din Tokio loc unde, reprezentanții ambasadei României au luat deja legătura cu el. Pacientul i-a anunțat că se simte bine și nu manifestă simptome.

Și primul român, infectat cu același virus, este în stare bună, dar rămâne internat în spitalul din Japonia. În total, aproape 550 dintre cei 3700 de oameni aflați la bordul navei Diamond Princess au contractat virusul.

Autoritățile de la Tokio ridică gradual carantina și permit pasagerilor să debarce dacă nu au simptome de boală. Oamenii sunt preluați apoi de zecile de autobuze parcate în apropiere ori, dacă sunt japonezi, se îndreaptă aproape alergând spre mașinile personale, dornici să lase cât mai repede în urmă tot calvarul acestei croaziere.

Pasager: „De 12 zile, nu am văzut pe nimeni, în afară de persoană care îmi ia tensiunea și îmi ausculta plămânii.”

Yoshihide Suga, șef al Secretariatului Guvernului Japoniei: „Dată fiind gravitatea situației, Japonia a luat toate măsurile necesare pentru a limita răspândirea virusului, țînând seama de drepturile omului și de nevoile umanitare și cooperând cu națiunile afectate.”

Dacă pasagerii sunt pe cale să scape, nu la fel stau lucrurile cu membrii echipajului, între care se numără și români.

Yoshihide Suga: „Pe măsură ce sunt debarcati pasagerii, vom lua măsuri adecvate, de pildă, toți membrii echipajului vor fi ținuți sub observație medicală, fiecare în cabina lui. În acest moment, nu are fiecare cabina lui, dar vor avea.”

În acest timp, în China, autoritățile au cerut celor vindecați și externați să doneze plasmă, care va fi utilizată pentru stabilizarea pacienților aflați în stare gravă.

Pacient vindecat: „Medicii îi salvează pe pacienți riscându-și propriile vieți, așa că trebuie să facem și noi ce putem, pentru a ne aduce contribuția și a-i ajuta pe alții.”

Pe de altă parte, provincia Hubei, epicentrul epidemiei, adoptă măsuri mai stricte de identificare a pacienților cu febră.

Vor fi verificați toți pacienții cu febră care au fost la medic începând din 20 ianuarie, precum și persoanele care au cumpărat antitermice fără rețetă, atât în magazine fizice cât și online. Oamenii vor fi supuși unor controale medicale și, dacă va fi necesar, vor fi plasați în carantină sau spitalizați.

Chiar dacă îndeamnă la precauție, Organizația Mondială a Sănătății consideră că temutul Covid-19 nu reprezintă o amenințare la fel de gravă precum epidemiile de acum câțiva ani, SARS ori MERS.

Anthony Fauci, doctor: „Eu și mulți dintre colegii mei credem că rată mortalității este mai mică de 2%.”

Potrivit estimărilor OMS, cei mai mulți dintre pacienții care au contractat coronavirusul își vor reveni pe deplin.

Primul român infectat se simte bine

 

Anunțul intervine la o săptămână după ce primul român a fost depistat pozitiv pe nava ''Diamond Princess''.

Acesta din urmă a fost internat într-un spital din Japonia, starea lui fiind bună, potrivit ministrului Sănătății, Victor Costache.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
NEWS ALERT Veste uriașă pentru Simona Halep!
Citește și...
Bilanțul epidemiei de coronavirus a ajuns la peste 2.000 de morți și 75.000 de îmbolnăviri
Bilanțul epidemiei de coronavirus a ajuns la peste 2.000 de morți și 75.000 de îmbolnăviri

Epidemia a provocat până acum peste 2.000 de decese, inclusiv cinci în afară Chinei și peste 75.000 de persoane au fost infectate.

Coronavirusul continuă să secere vieți. Un înalt oficial chinez, printre victime
Coronavirusul continuă să secere vieți. Un înalt oficial chinez, printre victime

Covid-19 i-a fost fatal și directorului unuia dintre cele mai mari spitale din Wuhan, chiar în epicentrul epidemiei.

Recomandări
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad
Întâlnire de taină la Damasc. Presa din Siria: Șeful Serviciului Secret din România, față în față cu Bashar al-Assad

Un diplomat european a dezvăluit, miercuri, pentru Syria TV, că Serviciului Secret din România a vizitat Siria și s-a întâlnit cu președintele Bashar al-Assad și cu directorul serviciilor de informații siriene, Hossam Luke.

Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA
Tehnologia care poate apăra România în cazul unui atac cu rachete balistice. A fost testată cu succes de Israel și SUA

Israelul și Statele Unite au folosit pentru prima oară într-o situație reală interceptoarele de rachete balistice împotriva proiectilelor lansate de Iran.

România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc
România, mamă vitregă pentru elevi. „Masa caldă” e, de fapt, rece în peste 60% din cazuri. Nu toți copiii o primesc

"Masa caldă" în școli este în peste 60% din cazuri un sendviș sau un pachet cu hrană rece. Programul național funcționează doar într-o treime dintre școlile alese de Ministerul Educației, care dă vina pe incompetența autorităților locale.