Tragedia feroviară din Galați. Sorin Grindeanu: Locomotiva care a cauzat accidentul a avut revizie tehnică în acea dimineață

Sorin Grindeanu: Știu câte înjurături îmi iau pentru lucrările de pe Valea Oltului. Merg și eu cu mașina, o dată la două luni
StirilePROTV

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a declarat că locomotiva care a provocat accidentul de sâmbătă, 25 martie, în urma căruia o persoană a murit, a fost verificată tehnic chiar în dimineața acelei zile.

Ministrul a făcut aceste declarații într-o conferință de presă, transmisă LIVE pe PRO TV NEWS.  

“În acest moment este în desfăşurare o anchetă care are diverse componente. Ar părea cel puţin ciudat din partea mea să mă pronunţ înaintea rezultatelor acestei anchete. Dar pot să vă dau un lucru, cred eu, în premieră, sau să vă spun. Locomotiva care a cauzat accidentul de sâmbătă seara, deci, în seara datei de 25 martie, a ieşit din revizie tehnică, din depoul Ploieşti în dimineaţa acelei zile. Am actele, raportul din acest punct de vedere, în dimineaţa acelei zile, această locomotivă a ieşit din revizie tehnică programată din timp, de la depoul Ploieşti. A făcut o cursă de la Ploieşti la Galaţi. În 25 dimineaţa a ieşit din depoul Ploieşti după revizie tehnică”, a spus Sorin Grindeanu.

El a menţionat că rapoartele în urma accidentelor feroviare de la Teleorman şi de la Galaţi vor fi făcute publice.

Când toate aspectele legate de anchetă, toate, inclusiv acesta, ceea ce v-am spus mai devreme mi se pare o informaţie extrem de importantă şi sigur va fi luată în calcul de către anchetatori. Toate aceste rapoarte, fie că vorbim de Teleorman, fie că vorbim de Galaţi, vor fi publice şi vor fi prezentate. Dar înainte de aceste încheieri de rapoarte nu cred că e normal să-mi spun o părere personală nebazată până la urmă şi nefiind specialist”, a mai transmis ministrul Transporturilor.

Citește și
Traian Preoteasa cfr calatori
Directorul CFR Călători, despre accidentul din Gara Galați: „Nu îmi pot asuma subfinanțarea cronică a sistemului feroviar”
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

El a mai fost întrebat în legătură cu afirmaţiile sindicaliştilor, care spun că se mută piese de la o locomotivă la alta, dacă această situaţie s-ar fi putut întâmpla şi în cazul locomotivei care a provocat accidentul de la Galaţi.

“Orice lucrare are la final recepţia. Acea recepţie este semnată nu de către ministru, cei care sunt responsabili. Dacă s-au făcut lucrări neconforme, dacă s-au înlocuit piese care trebuiau să fie noi cu altele vechi, acest lucru nefiind conform, cei care şi-au asumat aceste lucruri trebuie să răspundă.

Aici nu îmi cereţi să fiu şi încărcător-descărcător şi recepţioner de asemenea lucrări. Dacă voi vedea că aceste proceduri legale au fost încălcate, voi lua fără nicio ezitare decizii. Aşa ceva nu poate fi acceptat”, a mai afirmat Sorin Grindeanu.

În tragicul accident feroviar din gara Galați, a murit o femeie, conductor de tren, iar alte trei persoane au fost rănite.

Sinteza declarațiilor ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu:

- Sunt zeci de ani, cam 20, de când nu s-a cumpărat nicio garnitură de tren nou în  România.

- În această săptămână se depun oferte pentru achiziția a 22 de garnituri noi.

- În acest moment este în desfășurare o anchetă. Pot să vă spun un lucru în premieră. Locomotiva care a cauzat accidentul de sâmbătă seara, 25 martie, a ieșit din revizie tehnică din depoul Ploiești în dimineața acelei zile. Am actele. 

Cauzele care au generat accidentul produs sâmbătă seara în Gara Galaţi, la cuplarea locomotivei la garnitură, vor fi stabilite de echipa de cercetare aflată la faţa locului, a informat recent CFR Călători.

Ce s-a întâmplat în gara Galați

Accidentul s-a petrecut, sâmbătă seară, 25 martie, în jurul orei 19:30. Trenul urma să plece la 19:45, cu pasageri, din Gara Galați către Mărășești.

Nu se urcase, până în acel moment, decât un călător, iar vagonul înfrânat aștepta să fie atașat la o locomotivă.

Conductorul de tren și șeful de tren se aflau în spatele vagonului, în exterior, când locomotiva a venit cu viteză mare și a lovit puternic vagonul, mutând-ul circa 70 de metri mai în spate.

În urma impactului, pasagerul care se urcase în vagon a rămas încarcerat. Femeia conductor de tren a fost aruncată pe peron. Răni au suferit și ceilalți doi bărbați din vagon.

Femeia a fost resuscitată de cinci ori și, în final, a murit la spital. Gina Basoc avea 53 de ani și lucra în cadrul CFR de la vârsta de 18 ani. Făcea naveta zilnic, de la peste 30 de kilometri distanță, din localitatea unde stătea. Era mama unui băiat și a unei fetițe de numai 14 ani.

 

 

 

 

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Primul lucru făcut de Dani Alves, după eliberarea condiționată
Primul lucru făcut de Dani Alves, după eliberarea condiționată
Citește și...
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs gravul accident de tren din Gara Galați, în urma căruia a murit o femeie, conductor de tren
ANIMAȚIE GRAFICĂ | Cum s-a produs gravul accident de tren din Gara Galați, în urma căruia a murit o femeie, conductor de tren

Grav accident de tren, sâmbătă seară, în Galați. O locomotivă, care urma să se cupleze unui tren Regio, a intrat cu mare viteză în singurul vagon al garniturii.

Directorul CFR Călători, despre accidentul din Gara Galați: „Nu îmi pot asuma subfinanțarea cronică a sistemului feroviar”
Directorul CFR Călători, despre accidentul din Gara Galați: „Nu îmi pot asuma subfinanțarea cronică a sistemului feroviar”

Diectorul general CFR Călători, Traian Preoteasa, spune că își asumă acțiunile angajaților companiei, dar nu își poate asuma „subfinanțarea cronică a sistemului feroviar din ultimii 30 de ani”.  

„Dacă eram eu de serviciu, puteam să fiu în locul ei”. Cum a murit femeia conductor în cumplitul accident feroviar din Galați
„Dacă eram eu de serviciu, puteam să fiu în locul ei”. Cum a murit femeia conductor în cumplitul accident feroviar din Galați

Un nou accident feroviar grav, de această dată la Galați, s-a soldat sâmbătă seară cu un mort și trei răniți. O locomotivă care trebuia să tracteze trenul Regio cu destinația Mărășești a intrat cu viteză în singurul vagon al garniturii.

Accident feroviar în Gara Galați. O femeie conductor a murit, trei persoane sunt rănite după ce o locomotivă a lovit un tren
Accident feroviar în Gara Galați. O femeie conductor a murit, trei persoane sunt rănite după ce o locomotivă a lovit un tren

Femeia conductor a unui tren a murit sâmbătă noapte, după ce o locomotivă a lovit violent un vagon de călători, în Gara Galați. Alte trei persoane au fost rănite în urma celui mai grav accident feroviar din ultimul timp produs în România.

Recomandări
Avertisment lansat de Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge rapid războiul pe teritoriul NATO
Avertisment lansat de Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge rapid războiul pe teritoriul NATO

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă.

România a devenit noua obsesie a Rusiei. Declarațiile care spun totul despre tensiunile dintre Moscova și București
România a devenit noua obsesie a Rusiei. Declarațiile care spun totul despre tensiunile dintre Moscova și București

După o perioadă în care și-a concentrat atenția asupra Ucrainei și a Occidentului, mai ales în contextul masacrului din Moscova, dar și al războiului aflat în desfășurare, Rusia a luat în vizor, la nivel declarativ, România.

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: „Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare”
Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: „Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare”

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost „o factură destul de mare”, în contextul în care nu este un mare consumator de energie.