Accident tragic in Sighisoara. Doi frati s-au rasturnat cu tractorul, iar unul dintre ei a murit prins sub roti

×
Codul embed a fost copiat

Un accident stupid a curmat viata unui tanar de 23 de ani din Sighisoara si a marcat-o pentru totdeauna pe a fratelui sau mai mic.

Tractorul în care se aflau cei doi s-a rasturnat, iar mezinul - aflat la volan - a scapat. Fratele sau, care statea pe aripa utilajului, a alunecat insa sub roti si nu a mai putut fi salvat.

Cei doi frati au plecat cu tractorul spre o stana, aflata in apropiere de Sighisoara. Ca de obicei, au urcat un deal, dar, la jumatatea drumului, utilajul a derapat. Fratele mai mare, care statea pe aripa vehiculului, a alunecat si a ajuns sub roti.

Ionut, fratele victimei: "A patinat si s-a rasturnat cu amandoi, eu eram peste el, pe picioarele lui am ajuns."

Vecin: "O urcat un deal acolo si de acolo o tras numai o roata si l-o tipat acolo jos, sub tractor l-o prins."

Citește și
accident
Trei tineri au murit, dupa ce au intrat cu masina intr-un TIR. Soferul automobilului avea carnetul suspendat de anul trecut
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Speriat, tanarul care conducea tractorul a sunat un vecin si l-a rugat sa aduca ajutoare.

Vecin: "Haide ca fratele meu e sub roata, cred ca a murit. Am sunat la 112 si am venit cu ambulanta."

Remus Chirpalean, paramedic SMURD Sighisoara: "Pacientul a fost gasit in stop cardiorespirator, prezenta leziuni incompatibile cu viata, nu s-au efectuat manevre de resuscitare."

Trupul neinsufletit al tanarului de 23 de ani a fost dus la morga, pentru autopsie. Intre timp, politistii au inceput o ancheta si deschis un dosar penal pentru ucidere din culpa, pe numele soferului. Acesta are 19 ani si are permis de conducere pentru tractor de un an. Localnicii spun ca zona unde s-a petrecut tragedia pare blestemata - in urma cu un an, in acelasi loc, s-a mai rasturnat un tractor, iar o persoana a murit.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Un batran surdo-mut a fost lovit de o masina, pe trecerea de pietoni. Martorii spun ca semaforul arata verde pentru pietoni
Un batran surdo-mut a fost lovit de o masina, pe trecerea de pietoni. Martorii spun ca semaforul arata verde pentru pietoni

Printr-o spaima cumplita a trecut un batran surdo-mut, din Capitala, care a incercat sa traverseze strada pe zebra, in zona Halei Traian, insa, a fost lovit in plin de o masina.

Trei tineri au murit, dupa ce au intrat cu masina intr-un TIR. Soferul automobilului avea carnetul suspendat de anul trecut
Trei tineri au murit, dupa ce au intrat cu masina intr-un TIR. Soferul automobilului avea carnetul suspendat de anul trecut

Trei vieti au fost zdrobite intr-o clipita, miercuri noaptea, pe Drumul European 60, la iesire din Sighisoara.

Accident FILMAT in Iasi. Un sofer beat si posibil drogat a spulberat pe trecere o tanara de 23 de ani
Accident FILMAT in Iasi. Un sofer beat si posibil drogat a spulberat pe trecere o tanara de 23 de ani

Beat si posibil sub influenta drogurilor, un tanar de 23 de ani s-a urcat la volan si a spulberat o fata pe o trecere de pietoni din Iasi.

Recomandări
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”
Ședință decisivă a coaliției luni, după explicațiile lui Cîrstoiu. „Eram un om respectat, acum am devenit omul negru”

După ce liderii PSD și PNL i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate, medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al celor două partide la primăria Capitalei, a anunțat ieri că mandatul său este pe masa coaliției.

Marcel Boloș: „În ultimul an, agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă” dar „e loc de creștere”
Marcel Boloș: „În ultimul an, agenţiile ne-au reconfirmat ratingul suveran şi perspectiva stabilă” dar „e loc de creștere”

România are un rating suveran și o perspectivă stabilă economic, confirmată de agențiile internaționale de rating, „dar asta nu înseamnă că nu există loc de creștere”, afirmă ministrul Finanțelor, Marcel Boloș.

Zelenski îi trage de mânecă pe aliații NATO: „Ucraina are nevoie de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Patriot”
Zelenski îi trage de mânecă pe aliații NATO: „Ucraina are nevoie de cel puțin șapte sisteme de apărare antiaeriană Patriot”

Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, le-a spus liderilor din Alianța Nord-Atlantică (NATO) de ce ar avea nevoie țara sa pentru a putea face față atacurilor aeriene lansate fără oprire de armata Kremlinului.