300 de mii de oameni, la cel mai mare pelerinaj catolic din tara noastra. Ce oficiali maghiari au venit in Romania

×
Codul embed a fost copiat

Cel mai insemnat si vechi pelerinaj catolic de la noi din tara i-a adunat pe credinciosi pentru a 448-a oara pe dealul de la Sumuleu Ciuc, in judetul Harghita.

 Au fost peste 300 de mii de romani, maghiari, polonezi, dar si multi alti straini din restul Europei dornici sa-si implineasca sufletul la sarbatoarea Rusaliilor catolice. Rugaciunile lor s-au inaltat la cer de la picioarele celei mai mari statui din lemn a Fecioarei Maria din intreaga lume.

Dealul Sumuleul Ciuc este intesat de credinciosi care participa la slujba. Sunt catolici veniti din tara si din toate colturile lumii care si-au unit inimile pentru rugaciune. Sarbatoarea are o traditie veche de mai bine de 4 secole. Datorita amplorii evenimentului, autoritatile au inceput demersurile ca sa il introduca pe lista partimoniului UNESCO.

Cu totii au pornit in procesiune, pentru a reface drumul Mantuitorului. Traditia acestei intalniri vine din secolul al XVI-lea, cand calugarii franciscani au ridicat aici manastirea cu hramul Sfintei Fecioare. De aproape jumatate de mileniu, imbracati in costume populare, cu steaguri in maini, pelerinii canta cantece bisericesti alaturi de preoti, in ziua Rusaliilor.

Unii dintre ei nu sunt la prima vizita dar farmecul locului incarcat de credinta si de traditii ii cheama mereu. „Este o liniste si o pace sufleteasca iar asta o simt si cateva saptamani dupa”; „Am venit sa ne rugam pentru copii nostrii. Ne rugam pentru crestinitate"; „Aici e o sarbatoare importanta pentru maghiari dar spiritul religios ne aduce pentru ca aici nu sunt numai maghiari ci si roman”, sunt doar cateva dintre declaratiile pelerinilor

Citește și
pelerinaj Fatima
Pelerinaj la Fatima. 200.000 de credinciosi iau parte la ceremonia care marcheaza 98 de ani de la aparitia Fecioarei Maria
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață

La ceremonie au participat presedintele Ungariei si sotia sa dar si vicepremierul de la Budapesta. Slujba care a tinut o ora si jumatate a fost oficiata de arhiepiscopul romano-catolic de Alba Iulia, Jakubinyi György.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Cel mai mare pelerinaj din Europa Centrala si de Est: 150.000 de catolici sunt asteptati sambata in Harghita
Cel mai mare pelerinaj din Europa Centrala si de Est: 150.000 de catolici sunt asteptati sambata in Harghita

Peste 150.000 de catolici sunt asteptati sambata la Sumuleu Ciuc, in Harghita, la cel mai mare pelerinaj din Europa Centrala si de Est, ce are loc de Rusaliile Catolice.

Pelerinaj la Fatima. 200.000 de credinciosi iau parte la ceremonia care marcheaza 98 de ani de la aparitia Fecioarei Maria
Pelerinaj la Fatima. 200.000 de credinciosi iau parte la ceremonia care marcheaza 98 de ani de la aparitia Fecioarei Maria

200.000 de pelerini au ajuns la sanctuarul catolic de la Fatima, in centrul Portugaliei, pentru a lua parte la ceremoniile care marcheaza 98 de ani de la aparitia Fecioarei Maria.

Gigi Becali a plecat in pelerinaj la Muntele Athos:
Gigi Becali a plecat in pelerinaj la Muntele Athos: "Acolo sunt fratii mei, calugarii. Ma voi ruga pentru Romania"

Finantatorul FC Steaua, Gigi Becali, eliberat conditionat vineri din Penitenciarul Poarta Alba, a plecat, luni, la Muntele Athos, spunand, la plecare, ca se va ruga pentru Romania si romani.

Recomandări
Explozie la Rafinăria Petromidia. Nu s-au înregistrat sunt victime. Reacția companiei | VIDEO
Explozie la Rafinăria Petromidia. Nu s-au înregistrat sunt victime. Reacția companiei | VIDEO

O explozie a avut loc vineri dimineață la Rafinăria Petromidia. La nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Ce a găsit armata în locul în care a căzut drona militară, în Brăila. Reacția MApN | VIDEO
Ce a găsit armata în locul în care a căzut drona militară, în Brăila. Reacția MApN | VIDEO

Ministerul Apărării Naționale (MApN) anunţă vineri că elemente dintr-o posibilă dronă au fost găsite în Insula Mare a Brăilei.

20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”
20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”

S-au împlinit 20 de ani de la aderarea României la NATO, iar responsabilii Apărării și politicienii s-au întrecut în mesaje care evidențiază garanțiile de securitate pe care ni le oferă Alianța în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina.