Rămaşi singuri , părăsiţi de rude şi fără niciun ajutor, pensionarii clujeni găsesc o rază de speranţă în fundaţii. Acestea le asigură lunar pachete cu alimente, iar voluntarii le ţin companie vârstnicilor şi îi ajută la treburile casei. [...]
Criza economica din Grecia ia proportii alarmante. BBC a publicat un reportaj in care arata ca tot mai multe familii elene renunta la ceea ce au mai de pret, copiii, pentru ca nu mai au cu ce sa-i creasca. [...]
Premierul de la Atena, Lucas Papademos, a avertizat ca Grecia risca sa intre intr-o spirala "necontrolata a incapacitatii de plata" daca patronatele si sindicatele nu vor putea ajunge la un acord privind reducerea costurilor de lucru. [...]
Un oficial mexican care se ocupa de problemele legate de saracie a fost concediat dupa un mesaj pe care l-a scris pe retelele sociale. [...]
Noii saraci din Statele Unite donau pana de curand haine, alimente sau bani celor defavorizati. Dar acum au ajuns ei insisi flamanzi. Pentru cei care alcatuiau clasa de mijloc a Americii soarta s-a intors nemilos. [...]
Aparuta initial ca o obligatie cu conotatii religioase, o traditie din India, aplicata din motive financiare, naste controverse. [...]
Povara financiara a alimentelor de baza ar putea sa scada pentru 5 milioane de pensionari de anul viitor. Guvernul va deschide 3.000 de depozite in sistem economat. [...]
Comisia Europeana nu va mai acorda ajutoare alimentare cetatenilor saraci din Uniune. In lista ajutoarelor sunt incluse produsele de baza pe care le primeau gratuit de la primarii chiar si romanii. [...]
Zeci de oameni amarati din judetul Arges au fost protagonistii unor scene de plans. Au aflat ca autoritatile au in plan sa goleasca barajul de la Prundu si, fara sa stea pe ganduri, s-au napustit in namol dupa peste. [...]
O batrana din Brasov si-a dat incendiat apartamentul, pe motiv ca nu avea bani sa plateasca intretinerea, dupa care a plecat de acasa, pompierii fiind nevoiti sa evacueze locatarii de la patru etaje ale blocului respectiv. [...]

Afla cum e vremea in Romania din ora in ora
Stirile ProTV de la ora 19:00, cu Andreea Esca, din 13 februarie 2012
Cum si-a convins un barbat sotia sa-l ierte, dupa ce a inselat-o cu o tanara infectata cu HIV
Imaginea care arata o problema la fel de mare ca zapada. Ce fac "smecherii" cand tara e paralizata
Oficial SUA: "Iranul a armat submarinele in stramtoarea Ormuz. Daca ar ataca la noapte, suntem gata"
Leii incep o relatie sentimentala. Horoscopul zilei de 13 februarie 2012
Medicii din Satu Mare opereaza in conditii europene
Gradina Botnica infloreste in curand. Pregatirile sunt pe ultima suta de metri
iLikeIT: Lansarea LIVE a rachetei Vega, care transporta primul nanosatelit romanesc, Goliat
Batranete haine grele. Zeci de bunici sunt ajutati de voluntari
The Descedants
The Artist
Hugo
War Horse
The Help
In mai putin de o luna, pe 26 februarie, vom afla cine este marele castigator la Gala Premiilor Oscar din 2012. Filme care au impresionat in acest an sunt intr-o lupta stransa pentru celebra statueta, insa sunt si outsideri.