Dansez pentru tine: Corina Bud si Edi, gata sa lupte pentru familie

×
Codul embed a fost copiat

Coplesit de problemele familiei, s-a maturizat mult prea repede. Cu opt frati acasa si un singur sprijin financiar, al tatalui care spala vase intr un restaurant, Eduard a fost nevoit sa munceasca de la 10 ani.

A pierdut doi ani de scoala, insa nu s-a dat batut: deseneaza si picteaza, iar acum isi ajuta financiar familia din hainele pe care le creeaza si le vinde pe internet. Este mult prea putin, spune tanarul care, alaturi de Corina Bud, vrea sa i scape de saracie pe cei dragi.

Dansez pentru tine: cazurile concurentilor. GALERIE FOTO

Eduard nu s-a dat niciodata inapoi de la munca si este mandru ca a impachetat lenjerii de pat sau a lucrat intr-un atelier de croitorie. A fost coplesit insa de probleme si a pierdut doi ani de scoala: a intrerupt cursurile Liceul Tonita, sectia de Arte plastice, in clasa a X-a. Desi a fost mereu un sprijin pentru parinti si fratii mai mici, Eduard spera ca odata cu sansa de a participa la "Dansez pentru tine" viata li se va schimba.  Iar Corina, cea care ii este partenera, spune ca povestea lui Edi a impresionat pana la lacrimi. Si a ambitionat-o.

Perechea a inceput deja repetitiile si abia asteapta sa paseasca in Ringul visurilor vinerea aceasta, de la 20.30.

Citește și
LAVINIA PARVA si DECEBAL NEGOITA
Dansez pentru tine: Decebal lupta pentru fiul sau nascut cu sindromul Down
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

Prajituri si felicitari, recompensele pentru vedetele “Dansez pentru tine"

 

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Dansez pentru tine: Aurora intra in ringul dansului pentru o viata mai buna
Dansez pentru tine: Aurora intra in ringul dansului pentru o viata mai buna

Dupa un sir de drame prin care a trecut, Aurora intra in ringul dansului hotarata sa schimbe tot raul in bine. Alaturi de Augustin Viziru, tanara de 23 de ani viseaza si noaptea pasii stilurilor, ca sa ofere familiei viitorul pe care il merita.

Dansez pentru tine: Decebal lupta pentru fiul sau nascut cu sindromul Down
Dansez pentru tine: Decebal lupta pentru fiul sau nascut cu sindromul Down

Vrea sa isi ajute copilul care s-a nascut cu sindromul Down. Acesta este telul suprem pentru care Decebal a intrat in competitia de la "Dansez pentru tine".

Dansez pentru tine: Claudia spera sa-si schimbe destinul pe ringul de dans
Dansez pentru tine: Claudia spera sa-si schimbe destinul pe ringul de dans

Desi este doar o copila de 18 ani, problemele vietii au maturizat-o mult prea repede. Ca sa isi intretina mama, sa aiba bani de scoala, dar si ce pune pe masa, Claudia lucreaza la un salon de masaj erotic.

Recomandări
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite
Emmanuel Macron: Europa ar putea muri. Trebuie să arate că nu este niciodată vasală Statelor Unite

Preşedintele francez Emmanuel Macron a pledat joi pentru o apărare europeană mai puternică şi mai integrată.

Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1
Clotilde Armand a fost trimisă în judecată exact în ziua în care şi-a depus candidatura pentru un nou mandat la Sectorul 1

Potrivit News.ro, procurorii au decis, joi, trimiterea în judecată a primarului Sectorului 1, Clotilde Armand, care este acuză de folosirea funcţiei pentru favorizarea unor persoane.

Șeful Finanțelor anunță dublarea încasărilor la Fisc în primul trimestru, de la 55,7 miliarde de lei la 97,1 miliarde
Șeful Finanțelor anunță dublarea încasărilor la Fisc în primul trimestru, de la 55,7 miliarde de lei la 97,1 miliarde

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a avut încasări de 97,1 miliarde lei în primul trimestru al acestui an, în creştere cu 41,8 miliarde de lei faţă de perioada similară a anului trecut, a anunţat ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.