Sharon Stone, criticata de un regizor italian, pentru pretentiile ei de pe platoul de filmare

sharon stone

Sharon Stone, care filmeaza in aceasta perioada pentru pelicula "Golden Boy", a fost aspru criticata de regizorul acestui lungmetraj, cineastul italian Pupi Avati, care a spus ca pretentiile actritei americane "ating limita ridicolului".

Intr-un interviu publicat vineri in The Hollywood Reporter, Pupi Avati spune ca si-a dorit foarte mult ca Sharon Stone sa interpreteze rolul principal in noul lui film, "Golden Boy", dar nu se astepta ca aceasta colaborare sa fie una atat de dificila.

Pupi Avati mai spune ca a fost incantat atunci cand Sharon Stone a acceptat sa joace in filmul sau, realizat cu un buget de productie foarte mic, insa si-a schimbat parerea despre vedeta americana atunci cand actrita i-a transmis o lista foarte lunga cu cerinte.

"A fost o negociere la limita ridicolului, care a vizat o serie de detalii stanjenitoare, ca si cum Italia ar fi fost o tara din lumea a treia. Apropo, noi avem electricitate in Italia", a declarat regizorul italian.

Cineastul afirma ca neintelegerile nu s-au oprit aici. Atunci cand Sharon Stone a vazut o echipa de televiziune si de fotoreporteri, actrita a parasit imediat platoul de filmare, fara permisiunea producatorilor.

Citește și
Danièle Watts
Politia din Los Angeles a confundat o actrita de culoare cu o prostituata, in timp ce se saruta cu sotul ei, alb. Ce a patit
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

"Apoi, fratele meu (Antonio Avati, n.r.) a primit un telefon de la Los Angeles, din partea managerului ei. Sharon nu voia sa se intoarca pe platou pana cand nu plecau toti fotografii si mai ales acea echipa de cameramani TV. Evident, i-am indeplinit cerinta si ea, ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic, a filmat acea scena. Lucrul cel mai absurd in aceasta poveste este faptul ca a fost nevoie ca ea sa telefoneze in Statele Unite ale Americii si sa se incuie in masina, in loc sa vina sa vorbeasca in mod direct cu noi", a dezvaluit cineastul italian.

"Nimic din toate acestea nu este adevarat", a declarat agentul de presa al actritei Sharon Stone pentru Huffington Post. "Sharon Stone este o profesionista desavarsita", a adaugat el.

Nu este pentru prima data cand in presa americana apar informatii potrivit carora Sharon Stone este o actrita cu care se lucreaza foarte greu. Intr-un articol aparut in 2010 pe site-ul Deadline.com, un site cu specific cinematografic, fostul editor-sef al acestuia a criticat-o pe vedeta hollywoodiana pentru comportamentul ei de pe platourile de filmare.

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Ryan Gosling si Eva Mendes au devenit parinti. Actrita de 40 de ani a nascut primul ei copil
Ryan Gosling si Eva Mendes au devenit parinti. Actrita de 40 de ani a nascut primul ei copil

Ryan Gosling si Eva Mendes au devenit parinti. Actrita de 40 de ani a nascut primul ei copil, o fetita, iar momentul a fost coplesitor, spun surse apropiate cuplului.

Politia din Los Angeles a confundat o actrita de culoare cu o prostituata, in timp ce se saruta cu sotul ei, alb. Ce a patit
Politia din Los Angeles a confundat o actrita de culoare cu o prostituata, in timp ce se saruta cu sotul ei, alb. Ce a patit

Actrita afro-americana Danièle Watts sustine ca a fost "incatusata si retinuta" de politistii din Los Angeles dupa ce a fost confundata cu o prostituata.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.