Premiile Gopo 2018. Filmul „Un pas în urma serafimilor”, marele câștigător

×
Codul embed a fost copiat

A fost seara premianţilor, la Teatrul Naţional din Bucureşti. Acolo, a avut loc Gala premiilor Gopo - cele mai importante din cinematografia românească.

Marele câştigător, care a luat nu mai puţin de 9 trofee, este filmul "Un pas în urma serafimilor", în regia lui Daniel Sandu.

Tot marți seară, actorii Vladimir Găitan şi George Mihăiţă au fost recompensaţi pentru întreaga carieră.

Cu 15 nominalizări, lungmetrajul "Un pas în urma serafimilor", în regia lui Daniel Sandu, a fost marele câştigător al serii. A obţinut nu mai puţin de 9 trofee.

Daniel Sandu, regizor: "Sunt foarte mulţi oameni care au muncit foarte mult la acest proiect, iar acest număr mare de nominalizări vine ca o recunoaştere a muncii foarte grele pe care au depus-o. Simt că am luat deciziile corecte în momentul respectiv, când am făcut filmul, deci, sunt mândru!"

Citește și
Morometii 2016
PREMIILE GOPO 2016. "Aferim" a fost marele castigator al serii, iar "Morometii 2016" una dintre principalele atractii
După ce cântăreața Anca Pop a plonjat în Dunăre cu mașina și a murit, șefii CNAIR au montat un parapet despre care inițial spuneau că „nu se justifică”

Pelicula - inspirată din viaţa regizorului - a primit, printre altele, premiul pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu şi cel mai bun actor în rol principal - Vlad Ivanov.

Vlad Ivanov, actor: "Mă bucur mai mult pentru echipă, pentru că a fost un proiect care s-a născut greu, dar cu oameni care au lucrat la el cu suflet. A fost o filmare grea pentru că s-a petrecut în trei calupuri de anotimp şi s-a văzut caracterul echipei."

Filmul "Ghininostul" a fost marți seară... norocos. A obţinut premiul publicului pentru cele mai mari încasări - peste 1 milion de lei.

Iura Luncașu, regizor: "Practic este un soi de pionerat când vii fără finanţare şi fără suport financiar. Este un pas uriaş şi asta ne face încrezători şi de aici încolo ni s-au deschis alte porţi şi putem să mergem mai departe."

Premiul Gopo pentru "Întreaga Carieră" le-a fost acordat marți seară actorilor George Mihăiţă şi Vladimir Găitan.

Vladimir Găitan, actor: "Acest premiu este un dar de Crăciun aflat undeva sub pomul vieţii, pe care îl primesc la o vârstă destul de înaintată, dar de care mă bucur foarte tare."

George Mihaiță, actor: "Aş dori multor actori români să aibă cariera pe care am avut-o eu şi cu Găitan, mă refer la numărul de filme, al pieselor de teatru, al premiilor. Am muncit foarte mult şi muncesc în continuare foarte mult. Asta înseamnă succesul - talent, dar şi foarte multă muncă."

Gala Premiilor Gopo - considerate Oscarurile româneşti - a ajuns la cea de-a 12-a ediţie.

Articol recomandat de sport.ro
Spaniolii s-au lămurit în privința lui Ianis Hagi, după România - Columbia 2-3
Spaniolii s-au lămurit în privința lui Ianis Hagi, după România - Columbia 2-3
Citește și...
Premiile Gopo 2017. Cei mai buni actori in rol principal: Dana Dogaru si Gheorghe Visu. Cristi Puiu, cel mai bun regizor
Premiile Gopo 2017. Cei mai buni actori in rol principal: Dana Dogaru si Gheorghe Visu. Cristi Puiu, cel mai bun regizor

Dana Dogaru a primit, marti seara, trofeul categoriei ”cea mai buna actrita in rol principal”, pentru interpretarea din filmul ”Sieranevada”, iar Gheorghe Visu a fost desemnat cel mai bun actor intr-un rol principal pentru lungmetrajul "Caini".

PREMIILE GOPO 2016.
PREMIILE GOPO 2016. "Aferim" a fost marele castigator al serii, iar "Morometii 2016" una dintre principalele atractii

A fost seara cinematografiei romanesti, la Premiile Gopo, cu stralucire, multe nume mari si voie buna.

Recomandări
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la
Rusia e deranjată de modernizarea bazei de la "Mihail Kogălniceanu" și susține că NATO se pregătește pentru război

Activitățile NATO în Europa de Est și în regiunea Mării Negre au ca scop pregătirea unui posibil conflict cu Rusia, a anunțat, joi, Ministerul rus de Externe, informează RIA Novosti.

Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate
Mesaj ferm al lui Putin privind un atac asupra NATO. Cele cinci state menționate

Rusia nu are proiecte privind nicio ţară din NATO şi nu va ataca Polonia, statele baltice sau Republica Cehă, dar dacă Occidentul îi livrează Ucrainei avioane de luptă F-16, atunci acestea vor fi doborâte de forţele ruse, a afirmat Vladimir Putin.

Presa americană:
Presa americană: "Mafia românească vine după cardurile voastre". Metoda prin care interlopii fac 9 mil. $ pe lună

Procurorii din California susțin că mafia românească a dat o nouă înfățișare unei vechi înșelătorii: skimming-ul cardurilor de debit.