EUROVISION 2015. O trupa formata din patru barbati cu handicap mintal va reprezenta Finlanda la Eurovision

formatie finlanda eurovision

Trupa punk Pertti Kurikan Nimipäivät, formata din patru barbati care sufera de handicap mintal, va reprezenta Finlanda la concursul muzical Eurovision 2015, care se va desfasura in luna mai, la Viena.

Trupa Pertti Kurikan Nimipäivät (PKN) a castigat finala selectiei nationale a Finlandei, care a avut loc sambata seara, la Helsinki, si a fost organizata de YLE, televiziunea publica din aceasta tara. Membrii trupei PKN au fost desemnati castigatori, cu piesa "Always I Have To/ Aina mun pitää" ("Mereu trebuie sa", n.r.), invingand alti opt finalisti, potrivit eurovision.tv.

Cei patru membri ai trupei Pertti Kurikan Nimipäivät, toti cu varsta in jurul a 40 de ani, sufera de dificultati de invatare (handicap intelectual sau retardare mintala, n.r.), potrivit theguardian.co.uk.

Melodia "Always I Have To/ Aina mun pitää" vorbeste despre neplacerea de a face lucruri pe care societatea ii obliga pe oameni sa le faca, cum ar fi sa se spele si sa manance corect. Totodata, intentia trupei este sa atraga atentia asupra problemelor oamenilor cu dificultati de invatare.

Citește și
Eurovision 2015
EUROVISION 2015: Luminita Anghel, Voltaj si Aurelian Temisan, in finala nationala a concursului. Lista melodiilor calificate
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Juriul de la Helsinki a ales o alta melodie ca fiind castigatoare, dar votul publicului, care si-a exprimat optiunile prin telefon si care a contat 90% in clasamentul final, a stabilit ca trupa punk PKN sa reprezinte Finlanda la concursul Eurovision, care va avea loc pe 19, 21 si 23 mai la Viena.

Cei patru membri ai trupei Pertti Kurikan Nimipäivät s-au intalnit la un atelier cultural pentru persoane cu dificultati de invatare. Un documentar despre aceasta trupa, intitulat "The Punk Syndrome", a fost lansat in 2012 si a castigat mai multe premii atat in Finlanda, cat si in alte tari.

Finlanda a fost reprezentata la concursul Eurovision 2014 de Softengine, cu melodia "Something Better", si s-a clasat pe locul al 11-lea, cu 72 de puncte, in finala care a avut loc Copenhaga, in Danemarca.

Cea mai buna performanta a Finlandei la concursul Eurovision a fost inregistrata in 2006, cand trupa Lordi a castigat competitia muzicala cu piesa "Hard Rock Hallelujah".

Pe de alta parte, finala Eurovision Romania se va desfasura, pe 8 martie, la Sala Polivalenta din Craiova. Pentru a reprezenta Romania la Eurovision 2015 vor concura Luminita Anghel, Alexa si Aurelian Temisan, Voltaj, Baietii, Blue Noise, Rodica Aculova, Cristina Vasiu, Tudor Turcu, Super Trooper, Ovidiu Anton, Lara Lee si CEJ.

Finala va fi prezentata de vedetele SRTv Alina serban, de la TVR Craiova, si Andrei Borosovici, de la TVR Timisoara, alaturi de Ioana Voicu si Florina Ghenescu.

Finala selectiei nationale a Eurovision Romania va fi difuzata in direct la TVR 1, TVR HD, TVR International si TVR+, pe 8 martie, de la ora 20.30.

Concursul Eurovision se va desfasura la Viena, Austria, in 19, 21 si 23 mai. Romania va participa in prima semifinala a concursului, cea din 19 mai, alaturi de Grecia, Macedonia, Estonia, Olanda, Republica Moldova, Finlanda, Belgia, Armenia, Serbia, Danemarca, Belarus, Rusia, Albania, Georgia si Ungaria.

Eurovision este o competitie muzicala internationala, organizata de European Broadcasting Union (EBU), cea mai mare asociatie a televiziunilor publice din Europa. Prima editie a avut loc in 1956, la Lugano, in Elvetia. Difuzat fara intrerupere, timp de 58 de ani, show-ul a devenit unul dintre cele mai longevive si mai urmarite programe de televiziune din lume. Printre artistii care au urcat, de-a lungul anilor, pe scena Eurovision se numara ABBA, Julio Iglesias, Celine Dion si Johnny Logan.

Televiziunea Romana, membra a EBU, este organizatoarea Selectiei Nationale si participa la competitia europeana din anul 1993.

Cele mai bune performante ale Romaniei la acest concurs au fost: de doua ori locul al treilea (Luminita Anghel & Sistem - Kiev, 2005; Paula Seling si Ovi - Oslo, 2010) si o data locul al patrulea (Mihai Traistariu - Atena, 2006). Melodia romaneasca cu cel mai mare punctaj obtinut in finala Eurovision (172 de puncte) este Tornero, compusa de Eduard Circota si interpretata de Mihai Traistariu.

Paula Seling si Ovi au reprezentat Romania la Eurovision 2014 cu piesa "Miracle", ocupand locul al 12-lea in finala care a avut loc la Copenhaga, Danemarca.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
NEWS ALERT E gata! Știm prima echipă promovată matematic în Superliga României
Citește și...
EUROVISION 2015: Cantaretul ucrainean Eduard Romanyuta va reprezenta Republica Moldova la Eurovision 2015: VIDEO
EUROVISION 2015: Cantaretul ucrainean Eduard Romanyuta va reprezenta Republica Moldova la Eurovision 2015: VIDEO

EUROVISION 2015: Cantaretul ucrainean Eduard Romanyuta va reprezenta Republica Moldova la editia din acest an a concursului Eurovision, care se va desfasura in luna mai, la Viena, potrivit eurovision.tv, citat de Mediafax.

EUROVISION 2015: Luminita Anghel, Voltaj si Aurelian Temisan, in finala nationala a concursului. Lista melodiilor calificate
EUROVISION 2015: Luminita Anghel, Voltaj si Aurelian Temisan, in finala nationala a concursului. Lista melodiilor calificate

EUROVISION 2015: Luminita Anghel, Alexa si Aurelian Temisan, Voltaj, Baietii, Blue Noise, Rodica Aculova, Cristina Vasiu, Tudor Turcu, Super Trooper, Ovidiu Anton, Lara Lee si CEJ vor concura in finala nationala a concursului Eurovision.

Paula Seling si Ovi s-au intors acasa, dupa finala de la Eurovision. Explicatia pentru locul 12 obtinut de Romania
Paula Seling si Ovi s-au intors acasa, dupa finala de la Eurovision. Explicatia pentru locul 12 obtinut de Romania

Reprezentantii Romaniei la Eurovision, Paula Seling si Ovi, s-au intors duminica seara in Romania.

Recomandări
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie
Românii au în conturile personale de pensii din Pilonul 2 o sumă record. Cât primește fiecare în medie

Românii au în conturile personale de pensii Pilon 2 o sumă record. Peste 160.000 de pensii Pilon 2 au fost deja plătite către cei ieșiți din activitate, jumătate din sumă numai anul trecut.

Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune
Joe Biden a ajutat în secret Ucraina să se apere de atacurile Rusiei și a trimis rachete ATACMS cu rază lungă de acțiune

În ultimele săptămâni, Statele Unite au trimis în secret rachete cu rază lungă de acțiune Ucrainei pentru a fi folosite în lupta împotriva invadatorilor ruși, iar Ucraina le-a folosit deja de două ori.

Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați
Cum a fost prinsă că a luat mită doctorița ginecolog din Giurgiu. Banii pe care-i avea în buzunar erau marcați

Este anchetă la Spitalul Județean de Urgență din Giurgiu, după ce un medic ginecolog a fost prins în flagrant în timp ce lua mită pentru o operație de cezariană, acoperită de asigurarea medicală.