Echipa Visuri la Cheie a construit o nouă casă de la zero pentru doi frați din Ialomița

×
Codul embed a fost copiat

Echipa Visuri la Cheie a ajuns în satul Săveni, din Ialomiţa. Acolo, îi aştepta cu sentimente amestecate familia Stănescu - formată din mamă, Cristina, cei doi fii, Răzvan şi Robert şi mama-soacră, doamna Maria.

Povestea unei familii frumoase a devenit tragică în urmă cu cinci ani, când tatăl şi singurul carea aducea un venit familiei, a decedat în urma unui accident de maşină. "A fost un capăt de lume" în prima fază, însă s-a dovedit, ulterior, una dintre cele mai puternice motivaţii ale celor patru suflete mari.

Mama s-a văzut pentru prima dată în viaţă în situaţia de urgenţă de a găsi un loc de muncă, oricare ar fi fost acesta, pentru a putea continua să îşi crească cei doi fii. A ajuns, astfel, să lucreze pentru trei bătrâni de care are grijă şi în prezent.

Cât despre copii, aceştia au început să practice scrimă, iar Răzvan s-a îndrăgostit atât de tare de acest sport încât a ajuns campion european: "Performanta porneşte din nevoia de mai mult, din nevoia de a-ţi depăşi situaţia actuală".

Băieţii au încercat în ultimii cinci ani să ocupe locul tatălui şi să îşi susţină mama cu orice ar fi avut această nevoie.

Citește și
visuri la cheie
Povestea emotionanta a unei mame si a fiicelor ei gemene. "Visuri la cheie" a mai indeplinit un vis: "Nu pot sa ma abtin!"
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

La scurt timp după începutul proiectului, au început şi provocările. Florin, inginerul constructor, a scos imediat din discuţie o recompartimentare a casei. A dat undă verde doar unei intervenţii minime, însă echipa Visuri la Cheie nu s-a mulţumit doar cu atât. Ba mai mult, au proiectat o a doua casă, de la zero.

Rezultatul final a fost emoţionant pentru frumoasă familie: o locuinţă superbă, un nou loc intim, doar al băieţilor, câte un dormitor pentru fiecare, dar mai ales faptul că au fost pentru prima dată trataţi exact la fel.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Visuri la Cheie. Casă construită de la zero în numai trei săptămâni. GALERIE FOTO
Visuri la Cheie. Casă construită de la zero în numai trei săptămâni. GALERIE FOTO

Echipa Visuri la Cheie a ajuns miercurea aceasta în localitatea Ocnele Mari din județul Vâlcea și i-a oferit familiei Marinoiu o locuință nouă, superbă, cu toate utilitățile necesare pentru o viață mai ușoară.

Povestea emotionanta a unei mame si a fiicelor ei gemene.
Povestea emotionanta a unei mame si a fiicelor ei gemene. "Visuri la cheie" a mai indeplinit un vis: "Nu pot sa ma abtin!"

Echipa Visuri la cheie a mers de aceasta data in orasul Pantelimon pentru a implini un nou vis!

Recomandări
Cătălin Cîrstoiu: „Nu sunt în incompatibilitate. La Anemona Med mi-am ajutat colegi”
Cătălin Cîrstoiu: „Nu sunt în incompatibilitate. La Anemona Med mi-am ajutat colegi”

Medicul Cătălin Cârstoiu, candidatul comun al PSD și PNL pentru Primăria Capitalei a declarat că mandatul său este pe masa coaliției. Liderii celor două partide i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate.

Statele membre NATO au ajuns la un acord privind Ucraina. Decizia anunțată de Jens Stoltenberg
Statele membre NATO au ajuns la un acord privind Ucraina. Decizia anunțată de Jens Stoltenberg

Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat, vineri, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.