Cannes 2018. Juriul a făcut senzaţie pe covorul roşu

×
Codul embed a fost copiat

Juriul de la Cannes este dominat de femei, iar reprezentantele sexului frumos trebuie să facă față mereu provocării vestimentare.

 Cate Blanchett, "juratul- șef", a ridicat ștacheta încă de la început. Și joi seară a făcut senzație, într-o rochie flamboaiantă, la prezentarea unui film polonez aflat în competiția pentru Palme D'Or.

La premiera filmului polonez "Războiul rece", Cate Blanchett a apărut într-o spectaculoasă rochie cu imprimeuri florale - colorate, dar şi în alb-negru. Ţinuta flamboaiantă a fost completată de pantofi argintii, cu toc.

Actriţa australiană nu deţine, însă, monopolul frumuseţii şi elegantei într-un juriu cu patru prezente feminine. Franţuzoaica Lea Seydoux, într-o rochie mini, strălucitoare şi cu decolteu generos, a fost fotografiată - şi ea - îndelung pe covorul roşu.

Cele două reprezentante ale juriului l-au salutat afectuos pe directorul festivalului, Thierry Fremaux. Apoi, a intrat în scena distribuţia filmului regizat de polonezul Paweł Pawlikowski, care în 2015 obţinea Oscarul pentru film străin cu "Ida".

Citește și
cannes 2018
Cannes 2018. O premieră a festivalului constă în juriul majoritar feminin
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

Acum, la Cannes, a fost nominalizat la "Palme D'Or" - cu o poveste complicată de dragoste, în Polonia anilor '50, cu personaje încă bântuite de atrocităţile Războiului Mondial, dar care simt ameninţarea Războiului Rece, noua ordine pe continent după ce Estul a fost hărăzit comunismului de sorginte sovietică.

Regizorul francez Christophe Honore a revenit pe Croazetă cu 'Sorry Angel', o poveste despre iubire, prietenie, arta, sub spectrul sumbru al maladiei SIDA, la începutul anilor 90. Personajele principale sunt un scriitor de 35 de ani, infectat cu HIV şi un student de 22 de ani.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
O tânără gimnastă murit la doar 17 ani. "A luat-o de lângă noi în doar 24 de ore"
Citește și...
Cannes 2018. Catrinel Menghia, alături de Julianne Moore şi Cristoph Waltz, pe covorul roşu
Cannes 2018. Catrinel Menghia, alături de Julianne Moore şi Cristoph Waltz, pe covorul roşu

La Cannes, proiecţia unui film egiptean realizat de un regizor începător, a adus pe covorul roşu o mulţime de vedete. Actrița Julianne Moore și fotomodelul Irina Shayk, ambele în negru, au avut apariții de senzație.

Cannes 2018. O premieră a festivalului constă în juriul majoritar feminin
Cannes 2018. O premieră a festivalului constă în juriul majoritar feminin

Penelope Cruz şi Javier Bardem au deschis, marți seara, festivalul de la Cannes cu un thriller regizat de un cineast iranian.

Cannes 2018. Reguli noi și juriu dominat de femei, în urma scandalului Weinstein
Cannes 2018. Reguli noi și juriu dominat de femei, în urma scandalului Weinstein

Însoritul Cannes devine timp de 12 zile capitala mondială a filmului. Ediţia cu numărul 71 a festivalului nu se anunţă deloc plictisitoare. Pelicula care ar trebui să îl încheie face obiectul unui proces şi s-ar putea să nu fie proiectată.

Alimente care pot fi consumate când ții dietă. Încearcă-le
Alimente care pot fi consumate când ții dietă. Încearcă-le

Melania Trump a fost operată: cum a decurs intervenţia şi cât stă internată

Recomandări
Un cetăţean polonez care ratase îmbarcarea ar fi anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului aterizat la Timişoara
Un cetăţean polonez care ratase îmbarcarea ar fi anunţat prezenţa unei bombe la bordul avionului aterizat la Timişoara

Un avion care decolase din Polonia, cu peste o sută de pasageri la bord, a aterizat de urgență joi noapte pe aeroportul din Timișoara, după ce a fost primită o amenințare cu bombă.

Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat
Moment istoric la căile ferate. S-a lansat în sfârșit licitația de 300 de milioane de euro pentru un tronson foarte aglomerat

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat vineri licitația pentru modernizarea căii ferate Constanța-Mangalia, după mai multe amânări.

Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”
Israelul a atacat Iranul. Presa iraniană anunță că „nu au fost raportate daune sau explozii la scară largă”

Israelul a lansat joi noapte un atac asupra Iranului, după acțiunea din weekend asupra teritoriului său. Explozii puternice s-au auzit în centrul țării, în orașul Isfahan, în apropierea unei baze militare.