75 de ani de căsătorie. Secretul unui cuplu din Kansas pentru un mariaj fericit

×
Codul embed a fost copiat

Un cuplu de nonagenari din Kansas au sărbătorit nunta de diamant. Adică, 75 de ani de la căsătorie. De la copii, la stră-stră nepoţi, toata familia a venit la petrecere. Abia au încăput în sală.

Când ai o căsnicie atât de lungă ca George şi Beverly Rice, nu trebuie să iei în calcul doar numărul anilor sau, mai exact, deceniile care au trecut; ci şi mărimea familiei.

Familia a crescut atât de mult, încât Beverly abia se descurcă printre atâtea rude.

O nepoată a făcut inventarul şi toată familia s-a adunat să-i sărbătorească.

După atâta vreme, abia dacă îşi mai amintesc cum s-au întâlnit. Copii le-au adus aminte, idila s-a legat la patinoar.

Citește și
Cerere in casatorie in avion
Un avocat și-a cerut iubita în căsătorie, în timp ce avionul era în picaj
„Păpușa de fier a lui Putin” explică propaganda Kremlinului: „Nu contează ce se întâmplă cu adevărat”

Pe atunci, domnişoara Beverly avea 16 ani, iar George, cavalerul, 17. S-au cununat după scurt timp, dar George - veteran din cel de Al Doilea Război Mondial - a fost nevoit să-şi lase singură iubita pentru cîţiva ani.

Cât priveşte secretul unui mariaj atât de lung şi fericit... E simplu: Iubire.

 

Articol recomandat de sport.ro
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Luptător MMA, suspendat pe viață și bătut de fani, după ce a atacat o fată de ring | VIDEO
Citește și...
Cerere în căsătorie scrisă pe mașini, într-o parcare din Pitești. Răspunsul Nicoletei
Cerere în căsătorie scrisă pe mașini, într-o parcare din Pitești. Răspunsul Nicoletei

Un tânăr din Piteşti a vrut să-și surprindă iubita cu o cerere în căsătorie originală. Pentru a-și duce la îndeplinire planul, a apelat la toți prietenii cu mașini.

Un avocat și-a cerut iubita în căsătorie, în timp ce avionul era în picaj
Un avocat și-a cerut iubita în căsătorie, în timp ce avionul era în picaj

Chris este un tânăr care a ales să-și surprindă iubita într-un mod unic și a ales să facă pasul cel mare imediat după ce avionul era în picaj.

Recomandări
Ce a cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise
Ce a cerut vehement Cătălin Cîrstoiu în ședința coaliției care l-a „descalificat” din cursă. Informații din culise

După 15 ore de discuții, liderii PNL și PSD au renunțat la candidatul comun Cătălin Cîrstoiu pentru Primăria Generală a Capitalei. Cătălin Cîrstoiu nu a vrut să renunțe, ba chiar a cerut și garanții.

Prima reacție a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras din cursă: „Un medic nu abandonează niciodată”
Prima reacție a lui Cîrstoiu, după ce a fost retras din cursă: „Un medic nu abandonează niciodată”

Cătălin Cîrstoiu susține că nu a luat decizia de face un pas înapoi „pentru că un medic nu abandonează niciodată” şi că, „în fond, decizia politică trebuie să revină liderilor politici”.

Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ
Ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă. Zonele care se află sub Cod galben | HARTĂ

Meteorologii anunţă ploi în majoritatea regiunilor ţării, până miercuri dimineaţă, dar şi precipitaţii mixte la munte.