Dosarul Turceni-Rovinari. Victor Ponta dă declarații în calitate de inculpat

×
Codul embed a fost copiat

Victor Ponta a ajuns, marți, să dea declarații de inculpat în dosarul Turceni-Rovinari, judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Este pentru prima dată când fostul premier răspunde acuzațiilor de corupție, pentru că Ponta a așteptat audierea martorilor, dar și a celuilalt inculpat din dosar, prietenul său Dan Șova.

În dosar, fostul premier este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată și complicitate la evaziune fiscală.

Victor Ponta și Dan Șova au fost acuzați că ar fi gestionat o poveste legată de asistența juridică asigurată complexurilor energetice Turceni și Rovinari, în condițiile în care cele două companii de stat aveau angajați juriști. Însă cabinetul de avocatură al lui Dan Șova ar fi beneficiat de un contract destul de bine finanțat și în subsidiar acesta ar fi încheiat un contract de conlucrare cu cabinetul de avocatură al lui Victor Ponta, motiv pentru care acesta ar fi încasat peste 180.000 de lei.

Anchetatorii spun că aceasta colaborare nu ar fi fost una foarte legală, acesta fiind motivul pentru care s-a ajuns la aceste acuzații de corupție.

Citește și
Vioricăi Dăncilă și Liviu Dragnea
Viorica Dăncilă, criticată de Ponta: Cineva „care nu poate decide asupra echipei și politicilor nu e prim-ministru”
Ce a pățit jurnalista care a filmat ultimele imagini cu Aleksei Navalnîi în viață

Plățile făcute eșalonat, lună de lună, s-ar fi făcut pe baza unor documente, rapoarte de activitate, încotmite de cabinetul de avocatură al lui Ponta care, spun acuzatorii, ar fi fost copiate din rapoarte similare, încheiate de avocații din cabinetul de avocatură al lui Șova.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Victor Ponta, discurs ironic în Parlament: ”Vă urez succes exact cum vă urează Liviu Dragnea”
Victor Ponta, discurs ironic în Parlament: ”Vă urez succes exact cum vă urează Liviu Dragnea”

Deputatul independent Victor Ponta a susţinut un discurs ironic, luni, în plenul Camerelor reunite ale Parlamentului, cu prilejul dezbaterilor premergătoare învestirii Cabinetului Dăncilă.

Viorica Dăncilă, criticată de Ponta: Cineva „care nu poate decide asupra echipei și politicilor nu e prim-ministru”
Viorica Dăncilă, criticată de Ponta: Cineva „care nu poate decide asupra echipei și politicilor nu e prim-ministru”

Deputatul Victor Ponta a afirmat, marți seara, că un premier „care nu poate să decidă asupra echipei și politicilor nu e prim-ministru”.

Victor Ponta, despre Liviu Dragnea: „E cel mai puternic de la Ceauşescu încoace”
Victor Ponta, despre Liviu Dragnea: „E cel mai puternic de la Ceauşescu încoace”

Deputatul Victor Ponta l-a acuzat, marți seara, pe șeful PSD și președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, că ar fi „cel mai puternic de la Ceaușescu încoace”.

Ponta: Liviu Dragnea controlează Parlamentul, Guvernul, partidul, Curtea de Conturi
Ponta: Liviu Dragnea controlează Parlamentul, Guvernul, partidul, Curtea de Conturi

Fostul premier Victor Ponta a declarat duminică seară la Antena 3 că în Comitetul Executiv Naţional al PSD există un singur membru, Liviu Dragnea, iar acesta este cel care va decide alcătuirea noului Guvern.

Recomandări
Explozie la Rafinăria Petromidia. Nu s-au înregistrat sunt victime. Reacția companiei | VIDEO
Explozie la Rafinăria Petromidia. Nu s-au înregistrat sunt victime. Reacția companiei | VIDEO

O explozie a avut loc vineri dimineață la Rafinăria Petromidia. La nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție.

Primele imagini din locul în care a căzut o dronă militară în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor
Primele imagini din locul în care a căzut o dronă militară în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit joi seară pe un câmp, la aproximativ 15 kilometri de oraș, în Insula Mare a Brăilei.

20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”
20 de ani de la aderarea României la NATO, „cea mai puternică alianţă politico-militară din lume”

S-au împlinit 20 de ani de la aderarea României la NATO, iar responsabilii Apărării și politicienii s-au întrecut în mesaje care evidențiază garanțiile de securitate pe care ni le oferă Alianța în contextul războiului pornit de Rusia în Ucraina.