Profesorii americani vor învăța cum să protejeze elevii de un atac armat, cu ajutorul unui joc

×
Codul embed a fost copiat

Ca să înveţe ce pot face în cazul unui atac armat la şcoala unde predau, profesorii americani vor face antrenament după metode folosite în armată. Mai exact, vor exersa cu ajutorul unui joc video, foarte realist.

Produs de Armata americană, jocul îi învaţă ce să facă pentru a supravieţui şi a-i proteja pe elevi. Măsura a fost luată deoarece o treime dintre atacurile în masă din Statele Unite se întâmplă în şcoli.

În 14 decembrie 2012, un tânăr de 20 de ani deschidea focul într-o şcoală primară din Newtown, Connecticut. A ucis 20 de copii de clasa întâi şi şase adulţi. A fost una dintre cele mai grave tragedii de acest fel pe care le-a trăit America, dar nici pe departe singura.

Potrivit FBI, o treime dintre atacurile armate în masă din ultimii 20 de ani au fost comise în şcoli.

Tamara Griffith, cercetător în Armata americană: „Putem preveni multe dintre aceste decese, putem pregăti oamenii mai bine. Profesorii nu şi-au ales de bunăvoie un rol în care se pot aştepta să zboare gloanţe pe lângă ei. Din păcate, devine o realitate şi vrem să le dăm şansa să înţeleagă ce opţiuni au şi ce soluţii ar putea funcţiona."

Citește și
egipt, masuri de securitate in Cairo
Atac armat în Cairo, în noaptea de Revelion. Doi creştini, ucişi când cumpărau ceva de băut
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Cu acest scop, un joc video folosit de Armata americană la antrenamentele soldaţilor a fost adaptat având în vedere atacurile armate din şcoli. Utilizatorul poate parcurge scenariul din perspectiva profesorului, a elevilor, a poliţiştilor şi chiar a atacatorului. Inteligenţa artificială îi permite atacatorului din joc să se adapteze în funcţie de reacţia celorlalţi, aşa cum ar face unul real.

Bob Walker, manager de proiect: „Multe dintre opţiuni le permit profesorilor să testeze soluţii care au fost deja aplicate. De exemplu, în cazul atacului de la Virginia Tech, baricadarea uşilor a funcţionat foarte bine. Aşadar, şcolile au posibilitatea să încerce diverse soluţii ca să vadă ce se potriveşte în mediul respectiv."

Pentru că reprezintă atât de realist coşmarul oricărui părinte sau profesor din Statele Unite, simularea poate fi solicitantă din punct de vedere emoţional. Dar autorii jocului cred că orice adult care lucrează într-o şcoală trebuie să-l parcurgă măcar o dată.

Tamara Griffith, Army Research Laboratory, Orlando:Cu cât ai mai multă experienţă, cu atât ai mai multe şanse să supravieţuieşti. Simulatorul îţi permite să exersezi diferite variante, să vezi ce funcţionează şi ce nu funcţionează."

O versiune a acestui joc de antrenament este folosită deja de poliţişti, iar Pentagonul o va pune curând şi la dispoziţia şcolilor, fără niciun cost.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Atac armat într-o biserică din Nigeria. Cel puțin 16 persoane au murit
Atac armat într-o biserică din Nigeria. Cel puțin 16 persoane au murit

Cel puțin 16 persoane au murit, de Revelion, după ce o grupare a deschis focul asupra oamenilor care participau la o slujbă religioasă, într-o biserică din sudul Nigeriei.

Atac armat în Cairo, în noaptea de Revelion. Doi creştini, ucişi când cumpărau ceva de băut
Atac armat în Cairo, în noaptea de Revelion. Doi creştini, ucişi când cumpărau ceva de băut

Un nou atac asupra creştinilor copţi din Egipt.

Atac armat la un cazinou din Las Vegas. Două persoane au fost ucise
Atac armat la un cazinou din Las Vegas. Două persoane au fost ucise

Doi persoane responsabile cu securitatea unui hotel-cazinou din Las Vegas au fost împușcate mortal, după ce au mers cerceteze zgomotele care proveneau dintr-o cameră.

Trei morţi într-un atac armat la un liceu în statul american New Mexico. Atacatorul a fost ucis, anunţă şeriful
Trei morţi într-un atac armat la un liceu în statul american New Mexico. Atacatorul a fost ucis, anunţă şeriful

Trei persoane au fost ucise într-un atac armat la un liceu în statul New Mexico, au anunţat joi autorităţile, relatează The Associated Press.

Atac armat într-un colegiu din Pakistan: mai mulți răniți
Atac armat într-un colegiu din Pakistan: mai mulți răniți

Mai mulți oameni au fost răniți, după ce doi indivizi au deschis focul de armă într-un colegiu din Pakistan, anunță BBC.

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.