Huawei a depășit Apple şi a ajuns al doilea producător de smartphone-uri din lume

Huawei, Apple, smartphone
Getty

Perioada iunie - iulie a adus cifre suficient de bune pentru cei de la Huawei, care au vândut mai mult decât Apple şi au trecut pe locul al doilea în clasamentul producătorilor de smartphone-uri.

Firma de consultanţă şi analiză Counterpoint susţine că în lunile iunie şi iulie ale acestui an producătorul chinez Huawei a vândut mai multe smartphone-uri decât Apple şi că acum acesta este pe locul doi, după Samsung, relatează news.ro.

Dacă datele celor de la Counterpoint vor fi confirmate şi de rezultatele financiare trimestriale ale celor două companii, este o performanţă deosebită pentru cel mai important producător chinez de smartphone-uri.

Meritul acestei performanţe ar fi datorat investiţiilor făcute de Huawei în cercetare, dezvoltare şi producţie, dar şi marketing-ului creativ şi din ce în ce mai agresiv.

Pentru Apple, însă, este doar o pierdere temporară, existând toate şansele ca din toamnă, după lansarea noilor iPhone-uri, compania americană să-şi recapete poziţia. Chiar şi aşa, individual, iPhone 7 şi iPhone 7 Plus rămân cele mai vândute smartphone-uri.

Citește și
Samsung Galaxy Note 8, apple, nokia,
iLikeIT. Samsung Galaxy Note 8 se lanseaza pe 23 august. Ce misiunea grea are dupa esecul Note 7
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Pentru Huawei, conform Counterpoint, perspectivele de creştere pe termen scurt şi mediu nu sunt încurajatoare. În afară de China, smartphone-urile Huawei mai sunt populare în Europa, Estul Mijlociu şi America Latină. Pe de altă parte, prezenţa companiei este slabă în Statele Unite, Asia de Sud şi India.

De altfel, Huawei nu are niciun telefon în top 10 smartphone-uri vândute în luna iulie, portofoliul său fiind ca o echipă muncitoare dar lipsită de vedete. Huawei ar putea investi şi mai mult în marketing pentru ca flagship-urile sale se devină mai cunoscute şi să tragă după ele brandul companiei.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
iPhone 8 va fi lansat pe 12 septembrie
iPhone 8 va fi lansat pe 12 septembrie

Apple va organiza un eveniment 12 septembrie, data la care, cel mai probabil, va fi lansat următorul model de iPhone.

iLikeIT. Samsung Galaxy Note 8 se lanseaza pe 23 august. Ce misiunea grea are dupa esecul Note 7
iLikeIT. Samsung Galaxy Note 8 se lanseaza pe 23 august. Ce misiunea grea are dupa esecul Note 7

23 august este data de lansare pentru Samsung Galaxy Note 8. Cu mult mai devreme decat era asteptat. Asadar, are o misiune grea de a curata imaginea defunctului Note 7.

Recomandări
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”
Cât câștigă un muncitor străin în România. „Țara asta este bună, dar unii oameni îmi adresează cuvinte urâte”

În timp ce cererea pentru muncitorii străini este tot mai mare, în România nu ajung suficienți. Agențiile de recrutare spun că unii străini ocolesc țara noastră și aleg Ungaria sau Croația.

Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii
Autoritățile ruse susțin că au găsit în sângele teroriștilor o substanţă psihotropă care schimbă percepţia realităţii

Cei patru principali suspecţi arestaţi după atacul terorist de la sala de concerte Crocus City Hall de lângă Moscova s-ar fi aflat sub influenţa drogurilor în momentul în care au executat împuşcăturile în masă - susțin autoritățile ruse.

Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias
Pedeapsa primită de paramedicul SMURD care a agresat sexual o pacientă, în ambulanță, în drum spre Spitalul Elias

Un paramedic SMURD, acuzat că a agresat sexual o pacientă pe care trebuia să o transporte în siguranță, la spital, a fost condamnat la 5 ani și 5 luni de închisoare.