Acuzat de foarte multi ca este unul dintre responsabilii pentru criza economica din SUA, Bernard Madoff a fost considerat un adevarat geniu in ceea ce priveste stiintele economice, fiind multa vreme presedintele consiliului de administratie al NASDAQ.
Cine este Bernard Madoff?
S-a nascut in 1938, in New Yorko intr-o familie relativ saraca. Tatal, Ralph Madoff a fost fiul a doi imigranti polonezi si a lucrat timp de mai multi ani ca instalator, iar mama Sylvia - fiica a unei romance si a unui austriac - a fost casnica si s-a ocupat de cresterea si educarea copiilor. Parintii s-au casatorit in 1932, atunci cand Marea Criza se afla in cel mai critic punct al sau, insa dupa ce au trecut prin greutati financiare, Ralph s-a lansat in afaceri, la inceputul anilor '50.
In 1959, Bernard s-a casatorit cu Ruth Alpern, care a absolvit Colegiul Queens si lucra pentru Bursa din Manhatten. Apoi a lucrat pentru firma lui Madoff si a pus bazele Fundatiei Caritabile Madoff. Astfel mai multi membri ai familiei lucrau pentru aceasta fundatie. Peter, fratele mai mic al lui Bernard, avocat de profesie, ocupa functia de Director Managerial, iar fiica acestuia lucra ca si avocat pentru aceasta firma. Fiii lui Bernard lucrau in departamentul de vanzari al firmei, astfel toata lumea era implicata, punand bazele unei afaceri extrem de profitabile, care le-a adus celor doi soti o avere estimata la 127 de milioane de dolari, in 2009.
A avut acces la date guvernamentale
Pentru a pune bazele celei mai mari fraude din istorie, Bernard Madoff si-a facut intrarea si in sfera guvernamentala. Din 1991 Bernard impreuna cu sotia sa au fost extrem de atenti cu partidele politice, oferindu-le candidatilor la alegeri donatii generoase si sprijin financiar ori de cate ori era nevoie. Astfel, familia Madoff a avut o intrare usoara in grupul parlamentarilor de la Washington prin intermediul grupului din industria de comert.
In paralel, insa, acest "guru al finantelor" conducea o societate ilegala.
Cum se desfasura totul?
Bernard Madoff a dus aproape de perfectiune asa-numita "schema Ponzi", botezata dupa numele unui escroc celebru in anii '20, imigrant din Italia, care a inspirat si la noi infamul Caritas.
Practic, investitori mai vechi au primit dividente generoase din banii investitorilor mai noi si sistemul piramidal a functionat pana cand Madoff n-a mai putut face fata cererilor masive de retragere a lichiditatilor.
De asemenea, numeroase fonduri de investitii au fost pagubite. Inclusiv - scrie Wall Street Journal - fundatia lui Elie Wiesel, laureat Nobel pentru pace, sau fundatia caritabila a celebrului regizor Steven Spielberg.
Cine a avut de suferit?
Banci de prima marime din Spania, Marea Britanie, Olanda, Italia sau Japonia, au pierdut miliarde. Autoritatile de la Washington i-au avertizat pe pagubiti: sa nu va faceti iluzii ca mai recuperati ceva!
Spaniolii de la Santander - cea de a doua banca in termeni de capitalizare de pe continent - conduc nedoritul top al pagubitilor, cu pierderi de 2 miliarde si 300 de milioane de euro. Guvernul spaniol a recunoscut ca este nevoie de Fondul Monetar International. Olandezii de la Fortis au anuntat ca pierderile lor ar putea ajunge la un miliard.
La randul lor, bancile britanice HSBC sau Royal Bank of Scotland, nou venita in Romania, au "scapat" de peste o jumatate de miliard de euro. Iar Unicredit Italia - prezenta si ea in Romania - a anuntat ca 75 de milioane de euro s-au dus pe apa sambetei.
exemplu newsletter
Afla cum e vremea in Romania din ora in ora
Schimbarea constantei Pi sau hamburgerul pentru stangaci. Cele mai tari pacaleli de 1 aprilie
REMEMBER CERNOBIL. 26 de ani de la cel mai grav accident nuclear
Blestemul numarului 11. Cutremure, catastrofe, atentate, coincidente
10 lucruri pe care trebuie sa le stii cand mergi la curatenie ASTAZI
Tragedie in Arges. Doi frati si un prieten de-al lor au murit inecati. Parintii ii stiau la scoala
Mihail Boldea: Imi caut bilete sa revin in tara. E circ ce li se intampla tatalui si fratelui meu
Copil de 6 ani, sfasiat de caini. Medicii legisti incearca sa afle daca animalele au stapan
La sfarsitul iernii, soferii au uitat de motociclisti. Un tanar de 19 ani a murit dintr-o neatentie
100 de suporteri ai Craiovei au ajuns si in Piata Universitatii.
Comentarii(13)