Esti frumos? De la deget ti se trage. Inelarul barbatului - cheia simetriei

Maini

Cu cat degetul inelar al unui barbat este mai lung in raport cu degetul aratator, cu atat el are mai multe sanse sa placa femeilor, potrivit unui studiu publicat miercuri.

Daca pana acum stiam ca diferenta dintre lungimea degetului aratator si cea a degetului inelar la un barbat, mai ales la mana dreapta, reprezinta un indicator fiabil al dozei de testosteron la care embrionul a fost expus in timpul sarcinii, aflam in plus si alte lucruri interesante "demascate" tot de degete.

Astfel, omul de Neanderthal, disparut in urma cu circa 28.000 de ani, ar fi fost un "mare crai", care avea numeroase partenere sexuale, potrivit unui studiu publicat in 2010.

Printesa, independenta sau usuratica? Afla ce esti dupa ce vanturi tragi

Savantii au ajuns la aceasta concluzie comparand lungimea degetului aratator la omul modern, omul de Neanderthal si stravechii hominizi.

Citește și
telefonul mintii
Primul telefon comandat cu puterea mintii. Formeaza fara sa misti un deget
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

In noul studiu, publicat in Journal Biological Sciences, editat de British Royal Society, peste 80 de femei cu varstele cuprinse intre 18 si 34 de ani au fost invitate sa evalueze virilitatea si atractivitatea unui esantion de 49 de barbati.

"Scopul era de a intelege ceea ce il face pe un barbat sa fie atractiv" si daca cel putin o parte dintre aceste caracteristici "sunt partial conditionate de mediul in care se dezvolta fetusul", a declarat Camille Ferdenzi, de la Universitatea din Geneva, care a coordonat acest studiu.

In timpul testelor vizuale, pe baza fotografiilor celor 49 de barbati ce aveau varste apropiate, rezultatele au fost concludente: "Cu cat degetul inelar era mai lung in raport cu aratatorul - semn al unei mai mari expuneri la testosteron -, cu atat chipul acelui barbat era considerat mai atragator", a explicat coodonatoarea studiului.

"Am descoperit, totodata, ca atractivitatea si simetria chipului sunt puternic corelate", a adaugat Camille Ferdenzi.

Astfel de preferinte ar fi putut, de-a lungul procesului de evolutie a speciei umane, sa le determine pe femei sa isi creasca sansele de a se reproduce alegandu-si partenerii cel mai virili.

Totusi, barbatii considerati cei mai atragatori nu au fost neaparat "categorisiti" ca fiind si cei mai "masculini" de catre femeile invitate la acest studiu.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Lovitură grea pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de scoțieni
NEWS ALERT Lovitură grea pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de scoțieni
Citește și...
Depresie canibala. Si-a gatit degetul cu ghiveci de legume si l-a mancat
Depresie canibala. Si-a gatit degetul cu ghiveci de legume si l-a mancat

Un tanar de 28 de ani, din Noua Zeelanda, diagnosticat cu depresie clinica, si-a taiat un deget, l-a gatit alaturi de un ghiveci de legume si apoi l-a mancat, transmite AFP.

Primul telefon comandat cu puterea mintii. Formeaza fara sa misti un deget
Primul telefon comandat cu puterea mintii. Formeaza fara sa misti un deget

Se pare ca timpul a devenit atat de pretios, incat si sa formezi un numar pe telefonul mobil sau sa faci o comanda vocala pare pierdere de vreme. Asa ca specialistii au ajuns la performante negandite.

Top 5 cele mai proaste motive sa va casatoriti
Top 5 cele mai proaste motive sa va casatoriti

Daca ti-a pus inelul pe deget si te-a cerut in casatorie in cel mai romantic mod posibil, nu inseamna ca este si o idee buna sa accepti.

Recomandări
Cătălin Cîrstoiu va susține o conferință de presă la 18:30. Ar putea face un anunț privind candidatura la Primăria Capitalei
Cătălin Cîrstoiu va susține o conferință de presă la 18:30. Ar putea face un anunț privind candidatura la Primăria Capitalei

Cătălin Cârstoiu organizează vineri seară o conferință de presă, în care ar urma să răspundă acuzaţiilor de incompatibilitate şi în care ar putea face şi un anunţ referitor la prezenţa în cursa electorală.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.

Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”
Reacție neașteptată a Iranului după atacul atribuit Israelului. „Mai degrabă infiltrare decât atac”

Teheranul minimizează exploziile de vineri atribuite Israelului şi anunţă că nu intenţionează să se răzbune, în dorinţa de a evita un război în regiune.