Peste 100 de profesori și părinți au protestat la Ministerul Educației. Ei se opun comasării unităților de învățământ

×
Codul embed a fost copiat

Părinţi, profesori şi sindicalişti ai organizaţiei Spiru Haret din toată ţara s-au strâns în faţa Ministerului Educaţiei şi au cerut oprirea procesului de comasare a şcolilor şi a grădiniţelor.

 În ultimele săptămâni, fostul ministru Liviu Pop a anunţat că mai multe unităţi şcolare vor fi închise, pentru a face economie la bugetul primăriilor.

În această dimineață, au venit în fața Ministerului Educației peste 100 de părinți, profesori, dar și membrii ai sindicatului de învățământ Spiru Haret. Ei au protestat mai bine de două ore. Marea nemulțumire a acestora este legată de sistemul de subfinanțare a învățământului din România și au cerut creșterea costului standard pe elev.

În prezent, statul plătește aproximativ 500 de lei pe educația unui elev, însă din acești bani sunt acoperite toate cheltuielile materiale și financiare într-o unitate școlară, cât și salariile profesorilor, astfel că părinții se văd obligați să plătească pentru un învățământ gratuit, așa cum prevede legea.

Nu a fost singura nemulțumire. Din cauza scăderii numărului de elevi, mai ales în mediul rural, autoritățile locale au decis să comaseze mai multe unități de învățământ – vorbim aici de școli și grădinițe, astfel că acolo unde nu vor fi suficienți copii, vor fi închise sau desființate total școlile, iar elevii vor fi mutați în alte localități, în alte sate, iar elevii vor merge kilometri pe jos.

Citește și
rector uvb
Rectorul Universității București a demisionat în semn de protest față de numirea lui Popa la Educație
Arma care-i sperie pe ruși ar putea ajunge în Ucraina. Moscova amenință că va extinde „zona-tampon”

Părinții și profesorii nu sunt de acord cu acest lucru, pentru că astfel vor rămâne dascăli și personal al școlilor fără loc de muncă și vor fi clase simultane, vor fi mulți elevi în clasă – peste 30 – 35 de elevi -, mai mult decât permite legea în prezent.

În acest moment, au început să fie desființate licee în Vâlcea, în Bacău, dar și în Timișoara. În semn de protest, oamenii au adus la Ministerul Educației și un manechin pe perfuzii, care reprezintă starea sistemului de învățământ din România. Pe el erau puse toate mesajele și toate cifrele cu sumele pe care statul le plătește pentru un parlamentar (40.000 de lei), pentru un deținut (2.500 de lei) și doar 500 de lei pentru educația unui copil.

Cei prezenți au depus memorii la Ministerul Educației, iar o delegație formată din părinți și profesori se îndreaptă spre Guvern, acolo unde în scurt timp speră să se întâlnească cu primul ministru, dar și cu actualul ministrul al Educației, Valentin Popa, și să le spună acestora toate nemulțumirile.

Ei spun că nu se vor opri aici și că vor continua să iasă în stradă.

Profesorii şi membrii de sindicat au ieşit în stradă să îşi strige nemulţumirea. Susţin că Ministerul Educaţiei vrea să închidă mai multe şcoli, iar pe altele să le comaseze. Asta înseamnă că vor fi mai multe clase simultane de peste 30 de elevi. Ca să nu mai pomenim şi de faptul că mulţi elevi de la ţară vor fi nevoiţi să facă naveta, pe distanţe lungi. Profesorii reclamă scăderea calităţii educaţiei.

Ministerul Educaţiei obligă mai multe şcoli să comaseze clasele, pentru reducerea costurilor de întreţinere. Asta se va întâmpla dacă şcolile nu vor reuşi să se încadreze în costul standard, care în prezent este de 500 de lei pe elev, lunar, cât plăteşte statul pentru educaţia copilului.

Procesul de comasare a şcolilor a început încă din luna decembrie, doua licee din Râmnicu Vâlcea, fiecare cu peste 700 de copii au fost deja desfiinţate, iar elevii au fost mutaţi la alte unităţi de învăţământ de la periferia oraşului. Alte peste 500 de unităţi ar urma să intre în acest proces.

O altă nemulţumire este legată de regulamentul de sporuri din învăţământ, care trebuia aprobat încă de anul trecut, însă abia astăzi subiectul se va discuta în şedinţa de guvern.

Articol recomandat de sport.ro
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
”O echipă maghiară poate ajunge în Liga 1 din România. Anti-maghiarismul, tipic la București”. Reacție deplasată a fotbalistului ungur legitimat în România
Citește și...
Theodor Paleologu: Este dezastruos şi arată în ce hal a ajuns învăţământul superior românesc
Theodor Paleologu: Este dezastruos şi arată în ce hal a ajuns învăţământul superior românesc

Fostul ministru al Culturii Theodor Paleologu l-a criticat marţi pe noul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, atât din cauza greșelilor de exprimare, cât și din cauza acțiunilor acestuia din trecut.

Rectorul Universității București a demisionat în semn de protest față de numirea lui Popa la Educație
Rectorul Universității București a demisionat în semn de protest față de numirea lui Popa la Educație

Rectorul Universităţii din Bucureşti Mircea Dumitru a anunţat, luni, că demisionează din toate funcţiile pe care le ocupă în cadrul Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.

Guvernul Dăncilă așteaptă învestirea. Valentin Popa va tăia ”pamblici” la Educație
Guvernul Dăncilă așteaptă învestirea. Valentin Popa va tăia ”pamblici” la Educație

Miniştrii propuşi în cabinetul Dancila se pregătesc intens de preluarea ştafetei.

Viitorul ministru al Educației, subiect de viral.
Viitorul ministru al Educației, subiect de viral. "De la «genunche» la «pamblică»"

O înregistrare video în care Valentin Popa, propus pentru funcţia de ministru al Educaţiei, face numeroase greşeli de limbă a apărut în mediul online la câteva ore de la anunţul privind includerea sa în Guvernului Dăncilă.

Programul „Masă caldă pentru elevi” s-a răcit. Problemele cu care se confruntă primăriile
Programul „Masă caldă pentru elevi” s-a răcit. Problemele cu care se confruntă primăriile

Lansat cu mult aplomb de autorități, programul "Masă caldă pentru elevi" a eșuat înainte de a începe. Cei 7 lei alocați de Guvern pentru prânzul unui copil  sunt insuficienți, se plâng unii primari, care nu au cum să suplimenteze fondurile.

Recomandări
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”
INTERVIU. Cum a urmărit Nicușor Dan seara în care Cîrstoiu a fost eliminat de PSD-PNL: ”M-am jucat cu copiii și m-am culcat”

Primarul general Nicușor Dan nu a mai avut răbdare să stea până la finalul negocierilor PSD-PNL în seara zilei de luni, în care Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă au decis soarta candidatului Cătălin Cîrstoiu, așa că s-a jucat cu copiii și ... s-a culcat.

Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin
Schimbarea la față a Rusiei. Cinci scenarii despre cum ar putea arăta această țară după Vladimir Putin

"Ce se va întâmpla pe termen lung cu Rusia?" este marea întrebarea pe care foarte multă lume și-o pune, mai ales că nici măcar "Țarul de la Kremlin", Vladimir Putin, nu poate scăpa de moarte.

Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”
Marcel Ciolacu: „Locul domnului Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5”

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, miercuri, că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât ca şi primar, în continuare, la Sectorul 5, el precizând că nu va negocia cu acesta pentru retragerea din cursa electorală.