Pâinea viitorului, făcută din făină de greieri. Țara în care se poate găsi acest aliment

×
Codul embed a fost copiat

În urmă cu câţiva ani, o agenţie ONU anunţa că insectele sunt viitorul în materie de mâncare, pentru că sunt hrănitoare şi creşterea lor poluează mai puţin.

Dacă în unele părţi ale lumii ideea nu a părut ieşită din comun, în Europa a fost primită cu mai multă reticenţă.

Mentalităţile evoluează, însă, iar în Finlanda a început să se vândă pâinea cu insecte. Producătorii dau asigurări că, dacă nu ştii, nu simţi nicio diferenţă. În schimb, spun ei, este mult mai hrănitoare.

Una dintre cele mai mari companii alimentare din Finlanda se laudă cu o premieră mondială: pâinea cu greieri, deja disponibilă în supermarketurile din această ţară. Insectele sunt măcinate şi adăugate în aluat, aşa că nu se văd şi nu se simt în pâine. La o franzelă se pun aproximativ 70 de greieri, ceea ce înseamnă cam trei la sută din ingrediente.

Noora Poyhonen, reprezentantă a companiei: „Greierii au un gust destul de neutru, aşa că nu influenţează prea mult. Are gust de pâine obişnuită, dar valoarea nutriţională este foarte mare şi este mare şi conţinutul de proteine. 70% din greier reprezintă proteine şi vitamine, fier, calciu."

Citește și
paine
Condițiile mizere în care sunt transportate produse de panificație: ”Pâinile erau mâncate de şobolani”
Lovitură pentru Serghei Șoigu. În Rusia e scandal uriaș, a fost arestată o a treia persoană anchetată în dosarul viceministrului rus al Apărării

Deocamdată, compania vinde pâinea respectivă doar în oraşele mari, pentru că nu are suficientă făină de greieri ca să facă mai multă.

Noora Poyhonen, reprezentantă a companiei:Am văzut oameni care au condus 100 de kilometri ca să cumpere pâinea, dar sigur că sunt şi unii foarte reticenţi, care nu îndrăznesc să o guste. E de înţeles, fiindcă e ceva complet nou."

Pâinea cu greieri costă aproape 4 euro, adică de două ori mai mult decât una obişnuită din Finlanda. Dar oare ce părere au cei care s-au încumetat să o guste?

Consumator: „E foarte bună şi gustoasă, e ca pâinea obişnuită. Nu e mare diferenţă. Cred că e normal să ai ezitări, dar cred că trebuie gustată, fiindcă e delicioasă."

Dacă pâinea cu greieri e o premieră, trebuie spus că insectele pot fi găsite ca atare pe rafturile supermarketurilor din Belgia, Marea Britanie, Danemarca şi Olanda. Iar unul din Elveţia vinde chiftele şi burgeri care au în compoziţie aceste ingrediente.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Un vasluian susține că a descoperit o bucată de sârmă într-o pâine ambalată
Un vasluian susține că a descoperit o bucată de sârmă într-o pâine ambalată

Un bărbat din Vaslui a avut parte de o surpriză neplăcută după ce a găsit, susține el, o sârmă într-o bucată de pâine pe care tocmai o cumpărase.

Condițiile mizere în care sunt transportate produse de panificație: ”Pâinile erau mâncate de şobolani”
Condițiile mizere în care sunt transportate produse de panificație: ”Pâinile erau mâncate de şobolani”

Fiţi cât se poate de atenţi şi de critici atunci când în joc este sănătatea dumneavoastră. Iar atunci când vine vorba despre produsele alimentare, abaterile ar trebui imediat sesizate şi sancţionate.

Alimentele care conțin
Alimentele care conțin "zahar ascuns". În timp, creează dependență

Dacă vreți să consumați mai puțin zahăr, ar fi bine să renunțați și la anumite mezeluri, sosuri, murături, salate și chiar sortimente de pâine produse industrial, care îl conțin.

De ce pâinea nu îngraşă, de fapt. Medicii spun că poate preveni cancerul
De ce pâinea nu îngraşă, de fapt. Medicii spun că poate preveni cancerul

Săptămînă acesta s-a recoltat orezul. Mult mai târziu decît orice altă cereală de la noi. Profităm de ocazie pentru a vorbi astăzi despre amidon - cel mai bun combustibil pentru organismul uman, absolut necesar chiar dacă ţineţi diete.

Recomandări
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul
Pun capăt războiului și acceptă pacea, cu o condiție. Ce a cerut Hamas ca să oprească luptele cu Israelul

Un oficial de rang înalt din Hamas a declarat pentru AP că grupul islamist militant este dispus să accepte un armistițiu de cinci ani sau mai mult cu Israelul.

 

Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale
Banca Transilvania, OTP Bank și Exim Banca Românească, procese câștigate cu ANPC. Nu plătesc amenzi și nu oferă rate egale

Alte trei bănci au câștigat procesele cu Autoritatea Națională a Consumatorilor, care le obligase să emită scandețare cu rate egale la credite pentru toși clienții. La acest moment sunt cinci instituții bancare care au avut căștig de cauză.