Hoții au furat cățelul unei familii din Australia. Ce a urmat

Labrador
Twitter

Un pui de cățel a reunit o întreagă familie din Australia.

Casa familiei a fost prădată de hoți, iar pe lângă laptop, tablete și bijuterii, hoții au luat cu ei și cățelușa fiicei proprietarilor, scrie BBC.

Oamenii, victime ale hoților, au mărturisit că fetița lor Maia, în vârstă de 4 ani, a fost „devastată” atunci când a pierdut-o pe Sasha, un pui de labrador.

Fetița o considera pe cățelușa sa „cea mai bună prietenă” și chiar credea că a pierdut-o pentru totdeauna. Până într-o zi, când cățelușul a fost găsit în grădină, aparent fiind lăsată acolo de hoți.

Citește și
Frida labradorul
Frida, labradorul care a devenit simbol al speranței după cutremurul din Mexic
Cum a ajuns Petre Roman inculpat în Dosarul Mineriadei din 1990: „în subsolul Universității s-au găsit 22 de arme cu glonț; la sediul PNȚCD, substanțe halucinogene și materiale legionare”

Povestea copilei care și-a regăsit cățelușa furată a impresionat întreaga comunitate.

"Nu am vrut să ne pierdem speranța și apoi, dimineața, soția mea s-a dus să facă o cafea și a observat că există o ceva care  mișca”, a mărturisit stăpânul câinelui, Ryan Hood.

"Noi credem că oricine a luat-o, fie avea conștiință, fie a fost speriat și a aruncat-o peste gard. Vrem să fim cinstiți. Suntem bucuroși să o avem din nou acasă.”

El a adăugat că Sasha a dezvoltat o "fascinație pentru încălțăminte" în timpul ce a lipsit, adăugând că starea sa de sănătate este una bună.

Poliția din Victoria s-a sesizat și a subliniat că în timp ce familia se bucură de venirea acasă a cățelușei, ei continuă investigația în acest caz.

Chiar dacă hoții ar fi cei care au înapoiat cățelușa, celelalte obiecte furate lipsesc în continuare.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
NEWS ALERT Apare un nou stadion de 5 stele în România! Guvernul aprobă azi toate actele
Citește și...
Putin a primit cadou un pui de ciobănesc din Asia Centrală de la președintele turkmen. VIDEO
Putin a primit cadou un pui de ciobănesc din Asia Centrală de la președintele turkmen. VIDEO

Preşedintele rus Vladimir Putin a primit miercuri cadou un nou căţel, un ciobănesc din Asia Centrală, de la omologul său turkmen Gurbanguli Berdimuhamedov, relatează The Associated Press.

Frida, labradorul care a devenit simbol al speranței după cutremurul din Mexic
Frida, labradorul care a devenit simbol al speranței după cutremurul din Mexic

Frida, labradorul în vârstă de şapte ani, care a salvat numeroase vieţi în Mexic de-a lungul carierei sale, participă la operaţiunile de salvare din capitală în urma cutremurului de marţi cu magnitudine de 7,1.

Cătel salvat după ce a rămas cu capul blocat într-un borcan. VIDEO
Cătel salvat după ce a rămas cu capul blocat într-un borcan. VIDEO

Intervenția delicată a salvatorilor, după ce un câine a rămas înțepenit cu capul într-un borcan.

Cățel ”plimbat” în lesă de la etajul 3, de pe balcon
Cățel ”plimbat” în lesă de la etajul 3, de pe balcon

Un trecător a surprins imagini incredibile în Slobozia: un cățel este supravegheat și ”plimbat” cu lesa de stăpânul său, aflat în balcon, la etajul 3.

Recomandări
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991
Petre Roman, în fața procurorilor. Este informat oficial despre punerea sub acuzare în dosarul mineriadei din 1991

Petre Roman a ajuns joi la sediul Parchetului General, ca să ia la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Roman a fost premierul României între 1989-1991.

„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”
„Acțiune ofensivă” pornită de Israel în sudul Libanului: „Trupele sunt desfăşurate în număr mare de-a lungul frontierei”

Sudul Libanului este vizat de „o acțiune ofensivă” pornită de Israel, miercuri, în paralele cu pregătirile pentru o operațiune terestră în Rafah.

Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP
Peste 60% dintre români ar fi de acord cu votul obligatoriu, cu 20% mai mulți decât în 2014. Care este motivul. Sondaj INSCOP

Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.