Descoperirea arheologilor egipteni în timp ce drenau apa dintr-un templu. FOTO

templul kom ombo
Getty

Arheologii egipteni au descoperit statuia unui Sfinx în timp ce drenau apa de la templul faraonului Kom Ombo, aflat lângă orașul Aswan.

Ministerul Antichităților a declarat că statuia representând o creatură mitică, care are dimensiunile de aproximativ 28 cm (11 inci) și 38 cm înălțime, a fost făcută din gresie, potrivit BBC News.

Statueta ar data din perioada Dinastiei Ptolemeice greco-macedonene, care a condus Egiptul din 305 î.Hr. până în 30 î.Hr.

 

De asemenea, alte două sculpturi de gresie ale regelui Ptolemeu V au fost găsite recent în templu.

Citește și
Ambasada SUA in Cairo
Bărbat reținut după ce a aruncat cu un dispozitiv explozibil în apropierea ambasadei SUA din Cairo
Prețul eliberării Alinei Apostol din „gulagul” chinezesc. Fost deținut al regimului de la Beijing: „Cu chinezii trebuie să negociezi direct!”. Răspunsul Ministerului Justiției din România

Templul Kom Ombo, unde sa găsit sfinxul, a fost construit în timpul domniei fiului său, Ptolemeu VI. Șeful secției de antichități din Aswan, Abdul Moneim Saeed, a declarat că experții vor efectua studii suplimentare despre statuie pentru a afla mai multe despre scopul său.

Sfinxul reprezenta puterea regală în Egiptul Antic, combinând puterea fizică a unui leu cu puterea lumească a unui rege.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Starul din Premier League care le-a lăsat însărcinate pe soție și pe amantă în aceeași perioadă a devenit tată pentru a șasea oară
Starul din Premier League care le-a lăsat însărcinate pe soție și pe amantă în aceeași perioadă a devenit tată pentru a șasea oară
Citește și...
Impresionantul mormânt al unui demnitar din antichitate, deschis pentru prima dată publicului. Turiștii, fascinați
Impresionantul mormânt al unui demnitar din antichitate, deschis pentru prima dată publicului. Turiștii, fascinați

Pentru prima dată publicul poate vizita, în Egipt, impresionantul mormânt al unui demnitar din antichitate. Situl, aflat în interiorul unei piramide, a fost deschis după lungi și minuțioase lucrări de restaurare.

Bărbat reținut după ce a aruncat cu un dispozitiv explozibil în apropierea ambasadei SUA din Cairo
Bărbat reținut după ce a aruncat cu un dispozitiv explozibil în apropierea ambasadei SUA din Cairo

Un bărbat a fost reținut, marți, de forțele de securitate din Egipt, după ce a aruncat cu un dispozitiv explozibil în apropierea ambasadei americane din Cairo.

Recomandări
FMI: Războiul din Ucraina face ca economia Rusiei să crească anul acesta mai rapid decât toate economiile avansate
FMI: Războiul din Ucraina face ca economia Rusiei să crească anul acesta mai rapid decât toate economiile avansate

Rusia s-a adaptat la ”noua normalitate”, iar trecerea sa la economia de război, pe fondul agresiunii pe care o derulează împotriva Ucraina, a făcut FMI să estimeze că economia sa va crește anul acesta mai rapid decât ale statelor avansate.

Care ar fi cauza exploziei de la blocul din Craiova. O persoană a murit, alte trei au ajuns la spital
Care ar fi cauza exploziei de la blocul din Craiova. O persoană a murit, alte trei au ajuns la spital

Cauza probabilă a exploziei de la blocul din Craiova, în urma căreia o persoană a murit, iar alte trei persoane au ajuns la spital, este o posibilă acumulare de gaze.

Cod galben de vânt puternic în mai multe județe şi Bucureşti. În unele zone noaptea se va forma brumă
Cod galben de vânt puternic în mai multe județe şi Bucureşti. În unele zone noaptea se va forma brumă

Vremea va fi rece în cea mai mare parte a ţării, până sâmbătă dimineaţă, iar în unele zone noaptea se va forma brumă, anunţă meteorologii.