„Dintre rele, alege-l pe cel mai mic”, moștenirea istorică a lui Cicero pentru omenire

Cicero
Getty

”Dintre rele, alege-l pe cel mai mic” este o expresie pe care o folosim adesea atunci când ne aflam în situația de-a alege dintre mai mult variante care nu ne sunt favorabile.

Din latinescul „Ex malis eligere minima”, expresia tradusă în limba română precum „Dintre rele alege-l pe cel mai mic” a fost notată pentru prima dată de Cicero în lucrarea sa „Despre Datoriile Morale” sau în limba latină „De officiis” (cartea III, capitolul I).

Lucrarea „De Oficiis” reprezintă un document fundamental pentru orice cetățean al epocii, activ în viața civilă și politică. Eseul este scris în ultimul an din viața marelui orator roman, Cicero, și are valoarea de testament al moștenirii sale istorice.

Opera a fost scrisă sub forma unor scrisori adresate fiului său Marcus Tullius Cicero Minor, lăsându-i „limbă de moarte” concluziile vieții sale.

Cicero îi vorbea fiului său despre importanta naturii umane și modul în care oamenii se îndepărtează de principiile morale, întrucât, spune Cicero, „cu toții căutăm să obținem ceea ce este potrivit pentru noi.”

Citește și
Drumul Cantacuzinilor
"Drumul Cantacuzinilor", traseul turistic dedicat amatorilor de istorie și artă
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

În plus, Cicero subliniază că de-a lungul vieții sale, omul are de ales, iar atunci când condițiile îi sunt nefavorabile, el trebuie să aleagă din „ Dintre rele, alege-l pe cel mai mic”

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
„Am pierdut o zi”, aforismul care a devenit rutina „filantropului universal”
„Am pierdut o zi”, aforismul care a devenit rutina „filantropului universal”

Moștenirea romană a rămas una actuală, în ciuda faptului că omul secolului XXI trăiește într-un „secol al vitezei”.

"Drumul Cantacuzinilor", traseul turistic dedicat amatorilor de istorie și artă

Amatorilor de istorie şi de artă le este recomandat cel mai nou traseu turistic al României. A fost botezat: ''Drumul Cantacuzinilor'', e în Prahova şi s-a născut la iniţiativa comunităţii elene.

„Zarurile au fost aruncate”, cuvintele care au schimbat cursul istoriei
„Zarurile au fost aruncate”, cuvintele care au schimbat cursul istoriei

Celebra expresie latinească „Alea iacta est”, tradusă în limba română „Zarurile au fost aruncate”, apare enunțată pentru prima dată în opera marelui istoric roman Suetonius, care i-a atribuit-o lui Gaius Iulius Caesar.

„Scopul scuză mijloacele” - schimbările suferite în timp de expresia machiavelică
„Scopul scuză mijloacele” - schimbările suferite în timp de expresia machiavelică

„Scopul scuză mijloacele” este o expresie pe care o folosim adesea atunci când ne dorim să ne justificăm o acțiune de care nu suntem foarte mândri.

Recomandări
Explozie la Rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu. VIDEO
Explozie la Rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu. VIDEO

O explozie a avut loc, vineri dimineață, la Rafinăria Petromidia. La nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție.  

Primele imagini din locul în care a căzut o dronă militară în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor
Primele imagini din locul în care a căzut o dronă militară în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit joi seară pe un câmp, la aproximativ 15 kilometri de oraș, în Insula Mare a Brăilei.

România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara
România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara

A început numărătoarea inversă până la intrarea României în spațiul Schengen aerian și maritim. În noaptea de sâmbătă spre duminică se vor schimba regulile, iar autoritățile fac ultimele pregătiri.