Revoluția din Ungaria 1956: Prima lovitură care a zdruncinat Uniunea Sovietică
Revoluția din Ungaria, partea a II-a: În ciuda faptului că toată lumea se aștepta ca Imre Nagy să îi ia locul lui Mátyás Rákosi, rezultatul a fost ca Ernő Gerő să devină noul lider succesor.
Acest fapt a stârnit nemulțumirea populației care s-au grupat în jurul liderului dorit, Imre Nagy, astfel în 1949 este repus în exercițiu ca membru de partid. Acest fapt a stârnit primele valuri de nemulțumire.
Revoltă a pornit de la un grup de studenți care în 6 octombrie 1949 scandau slogane anti-comuniste, iar zece zile mai târziu au îmbrăcat o formă unită, înființându-se „o uniune studențească independentă.” Aceștia strigau: „Jos Gerő! Nagy la guvernare! Rușii să plece acasă!” Toate aceste sloganuri au fost completate de găurirea steagului Ungariei, devenind astfel simbol al revoluției.
Aceste lucruri au fost instigat populația nemulțumită, iar „circa 200.000 de oameni” s-au alăturat mulțimii, continuându-și drumul spre Palatul Parlamentului unde au cerut sprijinul liderului Imre Nagy – întreaga mulțime strânsă striga „Imre Nagy arată-te!”. Reacția liderului comunist i-a dezamăgit pe simpatizanții săi deoarece nu a dorit să se implice în revoltă, ci a propus „ca lucrurile să fie rezolvate pe cale de partid.” În plus, Imre Nagy a ieșit la balconul său și a dorit să rostească un discurs, însă cuvintele sale au înrăit și mai mult mulțimea strânsă să-l aclame. Discursul său a început prin rostirea apelativului comunist tovarăși, moment în care mulțimea a răbufnit strigând: „Nu mai vrem să fim tovarăși!” – fapt ce denotă dorința populației maghiare de a ieși din sfera de control sovietică.
În tot acest timp, un alt val de revoluționari se îndreptau spre Parcul Central al capitalei ungare, acolo unde au vandalizat statuia fostului lider de la Kremlin.
Distrugere bustului lui Stalin a căpătat valoare simbolică de „cădere a comunismului în Ungaria.”
Cel de-al treilea grup de protestatari se pregătea să invadeze clădirea Radio, însă accesul le-a fost restricționat de angajații instituției care au respectat regulamentele partidului și au continuat să difuzeze discursurile liderului comunist Gerő. În oricare dintre cazuri, în viziunea sovietică luptele din Ungaria erau pricinuite de două „grupuri restrânse formate din liderii de partid și dușmanii.”
La o primă vedere, Kremlinul a interpretat evenimentele ca fiind lupte interne de preluare a puterii care nu ar periclita prevederile legislative semnate cu Moscova.
Partidul a decis să trimită poliția secretă pentru a înăbuși revolta. Astfel la ora 21:00 poliția secretă a deschis focurile asupra populației. Ca un răspuns al presiunii exercitate de către organele represive asupra populației civile, atunci Regimentul al VIII-lea de Tancuri al Armatei Ungariei a trecut de partea populației, înarmându-i și întorcând armele asupra membrilor ÁVH. În momentul în care la radio s-a auzit că ÁVH a tras asupra populației civile neînarmate, un grup de solidaritate s-a constituit și au venit să lupte împotriva controlului comunist, scandând: „Moartea ÁVH! Vrem arme!” Populației civile li s-a alăturat numeroși polițiști, dar și membrii ai MOHOSZ – Asociația Voluntarilor de Apărare a Ungariei. Somat de către sovietici, Jánoš Kádár afirma că era se putea face foarte greu distincția între „masele loiale și revoluționarii înarmați ai lui Imre Nagy.”
Atunci când membrii partidului au observat amploarea crizei cu care se confruntă, au decis să-l reinvestească pe Imre Nagy în funcția de premier, în timp ce Ernő Gerő va rămâne la conducerea Partidului Comunist Maghiar. Însă nici acest fapt nu a mulțumit populația maghiară, care a continuat protestele, antrenată fiind și de presiunea exercitată de ÁVH, care pe timpul manifestării incursiunilor „a ucis trei civili.”
Confruntându-se cu situația de criză fără precedent în istoria Tratatului de la Varșovia, în zorii zilei de 23 octombrie 1956, liderul partidului Ernő Gerő cere Kremlinului asistență în vederea soluționării crizei.
Răspunsul Moscovei a fost unul prompt, iar Secretarul General al Magyar Dolgozok Partja a beneficiat și de ajutorul ambasadorului sovietic Yuri V. Andropov – recunoscut pentru devotamentul său oferit în slujba ideologiei comuniste. În ciuda faptului că Nikita Khrushchev milita pentru rezolvarea pașnică a conflictului a autorizat Corpurile Speciale să intervină în vederea restabilirii legii și ordinii în statul ungar.
În ziua de 24 octombrie 1956, armata sovietică intră „cu tancurile în oraș pentru a intimida populația protestatară.” Organele partidului considerau că întreaga demonstrație de forță ar fi fost suficientă pentru a liniști spiritele protestatarilor, dar s-au lovit de rezistența exercitată de către insurecții maghiari. Pentru a-și asigura în continuare controlul asupra statului satelit, liderii sovietici au ocupat și au instaurat „controlul politic asupra Parlamentului, ministerelor, podurilor, gărilor și asupra altor puncte vitale” ale statului care ar fi putut constitui infrastructura critică a statului ungar și de pe urmă căreia insurgenții ar fi putea profita. Din culisele politicii ungare se distinge vocea ridicată al unui fost colonel de poliție, pe numele său Joseph Szilágyi, care prevestea urmările acestei aparent banale manifestații: „O revoluție nu ezită, este nevoie de acțiune!”
Revolta insurgenților izbucnită la Budapesta avea să se propage fugitiv și în celelalte orașe maghiare, astfel încât erau întreținute furia redată prin brutalitatea intervenție sovietice. Revoluționarii s-au organizat prin instituirea unor instituții ad-hoc care reuneau clasa intelectuală, cu liderii muncitorilor și câțiva oficiali, cărora li se alăturau ofițerii armatei.
O nouă decizie eronată a Partidului Comunist Maghiar de-a gestiona situația de criză cu care se confruntau, va atrage după sine și mai mult antipatia revoluționarilor. Bazându-se pe propaganda comunistă și pe controlul exercitat prin prisma monopolului avut asupra radio-difuziunii, în ziua de 25 octombrie oficialii guvernului comunist lansau pe posturile de radio din toată țara că întreaga tentativă de lovitură de stat a fost înăbușită, iar insurgenții s-au întors la muncă. Această încercare mincinoasă de dezinformare a opiniei publice a stârnit și mai mult reacția protestatarilor care demonstrau pe străzile din marile orașe ale Ungariei că revoluția nu s-a încheiat, și mai ales faptul că trupele sovietice nu au reușit să-i împiedice.
În ciuda situației critice cu care se confruntau, ambiguitatea pare a fi conceptul care definește gestionarea crizei cu care Budapesta se confrunta. Întârzierea intervenției și lipsa preciziei de rezolvare pe cale amiabilă a diferendelor pe care populația pe scanda va avea efecte ireversibile asupra adâncirii conflictului. După ce pe posturile de radio se difuzau știri mincinoase cu speranța că vor ameliora tensiunea populației, acest tip de instrument de control va atrage după sine și mai multă ambiguitate în rândurile forțelor de ordine care nu știau de ce parte să fie. Blocate între blocuri de rezistență, populația și trupele sovietice, cei mai mulți dintre polițiștii și militari nu știau ce e mai bine de făcut: să lupte alături de populație în vederea prăbușirii dominației sovietice în Ungaria sau să intervină pentru a-i opri pe protestatari. Ba mai mult, autorii vremii afirmă că acest sentiment de ambiguitate persista și în rândurile trupelor de intervenție sovietice care la aflate în plin exercițiu nu mai știau să facă diferențierea clară dintre studenți, muncitori sau revoluționari. În plus, „unii comandanți sovietici le permiteau civililor să se urce pe tancuri și să fluture steagul Ungariei”, asigurându-i în prealabil că nu vor trage asupra lor.
Lucrurile aveau să ia o turnură deosebită, odată cu ivirea Masacrul din Piața Kossuth.
Piața Kossuth se află în zona Parlamentului Ungariei, pe malurile Dunării. În ziua de 25 octombrie demonstranților li s-a întins o capcană, iar mulțimea care escorta tancurile sovietice au pus la cale planul de încercuire a protestatarilor, fapt pentru care la ora 11:00 s-au deschis focurile de armă. În urma masacrului din 25 octombrie protestatarii sunt și mai înverșunați pe trupele de control sovietice, iar amploarea revoltei se manifestă și în alte orașe din Ungaria.
În urma frământărilor politice, oficialii comuniști au deliberat cea mai bună soluție ca fiind cea de-a doua – evident că această decizie a fost supusă expertizei sovietice, care fără tragere de inimă a acceptat varianta negocierii. În urma acestei decizii, în ziua de 28 octombrie „trupele Tratatului de la Varșovia respectă angajamentul de încetare a focurilor.” Iar după avalanșa de evenimente cu care Ungaria s-a confruntat, va urma o perioadă de tranziție desfășurată între 29 octombrie și 4 noiembrie atunci când se caută o soluție de restaurare a păcii, iar Imre Nagy va fi cel care va propune o serie de reforme, care tind să îndepărteze Ungaria de politica dictată de Moscova.
Pentru mult timp, istoria a lăsat să creadă că cea de-a doua intervenție a sovieticilor în Ungaria a fost o reacție defensivă a recepționării Telegramei lui Imre Nagy, însă dovezile din arhivă par să demonstreze faptul că reintervenția trupelor sovietice în teritoriul maghiar a fost atent planificat chiar din timpul primei retrageri, iar aparenta bătaie în retragere a sovieticilor a avut pur un caracter politic și a conferit timp de analiză și de regrupare a forțelor militare. O astfel de mișcare revoluționară ca cea petrecută în Ungaria nu putea rămâne nepedepsită de către trupele sovietice, care dacă nu ar fi împiedicat revolta, riscau ca aceasta să se propage și în alte state sateliți și să reprezinte modelul demn de urmat pentru sateliții care doresc autonomie politică. Asemenea elemente de dezechilibru nu puteau fi ignorate de către sovieticii care încercau să mușamalizeze pe cât posibil asemenea vulnerabilități fundamentale ale organizației.
Situația de criză desfășurată în Ungaria nemulțumește cumplit Kremlinul, care își regrupează forțele și își reevaluează strategia pentru a stopa o astfel de acțiune fără precedent în istoria postbelică.
Presiunea exercitată pe umerii Uniunii Sovietice este una extrem de mare dacă ținem cont de faptul că ochii occidentalilor sunt ațintiți asupra evenimentelor din Ungaria, în plus, ceea ce a realizat populația maghiară poate deveni un precedent pentru celelalte state sateliți semnatare a Tratatului de la Varșovia, ceea ce Moscova era de neconceput să piardă controlul impus prin prezentul tratat. Astfel, în baza Tratatului e Prietenie, Cooperare și Asistență Mutuală, Kremlinul a ordonat „diviziilor armate sovietice din România și Ucraina să se îndrepte spre granița cu Ungaria.”
În zorii dimineții de 4 noiembrie situația de criză degenerează într-o adevărată scenă de război, lansându-se astfel Operațiunea Vichr sau Whirlwind care a își propunea securizarea întregii infrastructuri critice, astfel s-a pus accent pe protejarea aerodromurilor, a nodurilor de autostradă și a podurilor. În tot acest timp trupele sovietice înaintau în Budapesta, iar cu ajutorul Statului de Securitate Maghiar își impune controlul asupra clădirii Parlamentului maghiar care devenise simbolul clar al revoluției. Lovitura dată de trupele sovietice înseamnă în mod simbolic preluare puterii și instaurarea păcii sovietice, ceea ce l-a și determinat pe liderul simpatizant al poporului Imre Nagy să iasă pe postul de radio și să ceară ajutorul populației pentru a lupta împotriva noii ocupații sovietice, după care va decide să fugă din fața trupelor rusești și să se adăpostească în cadrul Ambasadei Iugoslaviei.
Astfel, în zorii dimineții de 4 noiembrie 1956, la ora 5:20 liderul comunist a acaparat radioul public maghiar și condamna invazia sovietică cerând ajutorul populației: „Acesta este Imre Nagy, Președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Populare Maghiare vă vorbește. În primele ore ale acestei dimineață, trupele sovietice au lansat un atac asupra capitalei noastre cu evidenta intenție de a răsturna guvernul legal, democratic și maghiar. Trupele noastre luptă. Guvernul este în acest loc. Informez populația acestei țări și opinia publică mondială să ia aminte.”
Noua strategie de organizare a trupelor sovietice cuprindea următorul plan. Divizia a II-a a Gărzii Mecanizate va ocupa „zona de Nord-Est și centrală a Budapestei”, inclusiv prin aplicarea controlului asupra clădirii Parlamentului și a podurilor de peste Dunăre, în timp ce „zona de Sud-Est” a intrat sub controlul Diviziei 33. Zona de Vest a intrat sub sfera de influență a Diviziei 128, care „a ocupat Castelul și Dealurile Gellért” după ce a învins zidul de rezistență realizat de revoluționari. În principiu modul de operare al trupelor sovietice se regăsea în grupuri restrânse de soldați, circa 100-150, care erau dublați de prezența tancurilor. În foarte scurt timp orașul a fost ocupat de trupele sovietice care au dezarmat grupurile militare și civile maghiare.
În ziua de 6 noiembrie pe teritoriul Budapestei se numărau mai mult de 30.000 de soldați sovietici a căror supremație numerică descuraja prezența protestelor, cu toate că în zone izolate ale orașului întâlnim grupuri care opun rezistență, însă sunt rapid anihilate. Cu toate acestea controlul absolut instaurat de sovietici a fost realizat în data de 11 Noiembrie atunci când au fost distruse toate rețelele de opoziție îndreptate împotriva lor – este momentul în care „forțele militare sovietice au zdrobit reforma populației.”
Pe parcursul acestor zile de revoluție, un număr de 3000 de naționali maghiari și-au pierdut viața, ceea ce demonstrează modul sângeros în care a fost purtată Revoluția din Budapesta, cu scopul de-a înlătura regimul comunist și pentru a-și arăta opțiunea de-a trăi într-un stat suveran și liber să ia decizii la nivel intern și internațional.
