Evenimentele culturale au început să devină rentabile. Banii nu vin însă din bilete

×
Codul embed a fost copiat

Românilor începe să le placă tot mai tare să iasă din case, la concerte şi spectacole. O demonstrează cifrele. După o lungă perioada de pierderi, firmele din domeniu sunt în sfârşit pe plus.

Fie că vorbim de teatru, festivaluri de orice fel sau reprezentaţii comice, câştigurile au depăşit, în ultimii trei ani, 20 de milioane de euro, anual.

Acum 7 ani, doi soţi regizori au pus la bătaie 4 mii de euro şi multă pasiune şi au deschis un teatru mic în Bucureşti, într-o casă veche. Acum cei 30 de actori îşi susţin spectacolele într-un spaţiu neconvential.

Andrei Grosu, co-fondator UNTEATRU: "Vorbim de bugete mult mai mari, de ordinul a o sută de mii de euro, în amenajarea spaţiului, în chirii, e un proiect mult mai mare. Teatrul nefinantat e destul de complicat de făcut"

Dar nu imposibil, chiar dacă toţi artiştii vorbesc despre faptul că artă are nevoie de finanţare. Organizatorii unuia dintre cele mai importante festivaluri de teatru independent, cu o tradiţie de 10 ani, spun că abia acum pot lua în calcul ideea de profit. Bugetul din acest an a fost de 3 sute de mii de euro.

Citește și
delfini
O orchestră i-a acompaniat pe cei doi delfini din Constanța, în timpul reprezentației
„Ce se întâmplă e nebunie curată. Și-au ieşit din minţi. Sunt ruşinea Rusiei”. Omul interzis în Rusia lui Putin vine la București

Chris Simion, organizator UNDERCLOUD: "Ne-a interesat calitatea, ne-a interesat să construim o stare, un eveniment, nu primordial să facem bani. Poate de acum încolo când a apărut şi un manager care să ne ajute să schimbăm puţin strategia poate putem să ne gândim să evoluăm şi din punct de vedere financiar."

În schimb, festivalul de muzică electronică de la Cluj este o reţeta care funcţionează pe plus. Bugetul de cheltuieli a fost de 10 milioane de euro, dar profitul nu vine din vânzarea biletelor şi abonamentelor - care sunt sub media evenimentelor de acest gen din afata ţării - ci din înţelegerile comerciale încheiate cu parteneri privaţi.

Adrian Chereji, director de comunicare Untold: "Acoperim din vânzarea de bilete şi abonamente cam doar 50 sută din veniturile necesare pentru organizarea festivalului şi aici intervin partenerii noştri şi celelalte surse care sunt vânzarea de food and beverages, pentru că dacă nu ar există aceşti parteneri, noi ar trebui să creştem foarte mult preţul abonamentului."

Festivalul de la Cluj a strâns, în 2016, 3 sute de mii de oameni şi a atras, în comunitate, 35 de milioane de euro. Un alt proiect de succes este Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu. Bugetul de anul acesta a fost de 11,7 milioane de euro. Un sfert din suma vine din bani publici.

Artele spectacolului analizate de Institutul de Cercetare şi Formare Culturală cuprind orice fel de reprezentaţie live, în faţă publicului, de la muzică şi teatru până la jonglerii şi cabaret.

2011, 2012 şi 2013 sunt trei ani în care artele spectacolului au înregistrat pierderi, între jumătate de milion de euro şi aproape 2 milioane de euro. În 2014 se înregistrează profit - 2,5 milioane de euro. Iar în 2015 câştigurile depăşesc 21 de milioane de euro.

Numărul de firme din domeniul artelor spectacolului aproape s-a dublat în 2015 faţă de 2011. Vorbim de aproape 6 mii de societăţi comerciale, care însumează puţin peste 9100 de angajaţi.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Lovitură grea pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de scoțieni
NEWS ALERT Lovitură grea pentru Ianis Hagi! Anunțul făcut de scoțieni
Citește și...
Festivalul Sziget, la final: a găzduit peste 600 de concerte
Festivalul Sziget, la final: a găzduit peste 600 de concerte

Festivalul Sziget, considerat cea mai mare manifestare culturală europeană, se încheie miercuri.

O orchestră i-a acompaniat pe cei doi delfini din Constanța, în timpul reprezentației
O orchestră i-a acompaniat pe cei doi delfini din Constanța, în timpul reprezentației

Experienţă de neuitat la delfinariul din Constanţa. O orchestră simfonică din Cluj i-a acompaniat pe cei doi delfini în timpul reprezentaţiei.

Lectia de cultura data de un sat din Transilvania. Oana Pellea:
Lectia de cultura data de un sat din Transilvania. Oana Pellea: "Bucurestiul trebuie sa invete de la ei"

Un satuc din Transilvania da tarii o autentica lectie de cultura. Vreme de 8 zile, la Cristian, in judetul Brasov, se desfasoara "C'art Fest", un festival international cu actori, dansatori, scriitori, si muzicieni, de prima mana.

TIFF 2017: 800 de persoane au urmarit proiectia
TIFF 2017: 800 de persoane au urmarit proiectia "Regele Manelelor", apoi au dansat neintrerupt pe manele

Sunt zile si nopti efervescente la Cluj Napoca, unde este in plina desfasurare festivalul de film Transilvania. ''Regii manelelor'', documentarul difuzat de BBC, si proiectat miercuri, a facut ca sala casei de cultura a studentilor sa fie neincapatoare.

Recomandări
Cătălin Cîrstoiu: „Nu sunt în incompatibilitate. La Anemona Med mi-am ajutat colegi”
Cătălin Cîrstoiu: „Nu sunt în incompatibilitate. La Anemona Med mi-am ajutat colegi”

Medicul Cătălin Cârstoiu, candidatul comun al PSD și PNL pentru Primăria Capitalei a declarat că mandatul său este pe masa coaliției. Liderii celor două partide i-au cerut să lămurească acuzațiile de incompatibilitate.

Statele membre NATO au ajuns la un acord privind Ucraina. Decizia anunțată de Jens Stoltenberg
Statele membre NATO au ajuns la un acord privind Ucraina. Decizia anunțată de Jens Stoltenberg

Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat, vineri, secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg.

Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO
Trei dintre avioanele de luptă F-16 cumpărate de MApN din Norvegia au ajuns în România. GALERIE FOTO

Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare.