”Eminescu, Eternul Phoenix”. Dezbatere publică, urmată de un concert Phoenix pe versurile poetului

Eminescu, Eternul Phoenix
Facebook.com

Muzicieni, scriitori, critici muzicali și reprezentanți ai unor asociații culturale organizează o dezbatere publică sub numele ”Eminescu, Eternul Phoenix”, care va fi urmată de un concert exclusiv al trupei Phoenix cu piese pe versuri de Mihai Eminescu.

Evenimentul vrea să aducă în atenția publicului ”influența imaginarului eminescian” în muzica românească, cu preponderență folk și rock, ”din perspectivă estetică și istorică”.

Dezvoltată în anii 1960, muzica românească folk și rock continuă până în prezent să încânte un număr foarte mare de melomani, atât prin estetica sa modernă, cât și prin mesaj.

Proiectul își dorește să realizeze o dezbatere culturală între diferite generații în scopul punerii în valoare a importanței pe care poezia eminesciană a avut-o în formularea unui mesaj național și militant în muzica românească, inclusiv în perioada de cenzură, precum și a rolului pe care muzica românească l-a avut în distribuirea și popularizarea poeziei lui Eminescu la nivelul maselor” - se arată pe pagina de Facebook a evenimentului.

Evenimentul va fi complex și va conține mai multe componente, promit organizatorii.

Citește și
Statuie eminescu
Statuia lui Eminescu a primit un „braț” nou, de ziua poetului
De ce Rusia va pierde în războiul din Ucraina. Un expert chinez în geopolitică explică care sunt cei patru factori principali

Prima componentă constă într-o dezbatere adresată publicului larg, dar și specialiștilor în domeniul literaturii și muzicii.

Dezbaterea își propune să puncteze elementele cheie ale imaginarului poetic eminescian din muzica românească și influențele pe care le-a avut aceasta în spațiul cultural românesc din anii șaizeci și până în prezent.

Dezbaterile vor aduce laolaltă membri ai unor formații de muzică, scriitori, critici muzicali și literari, reprezentanți ai unor asociații culturale, reprezentanți ai presei.

La dezbatere vor participa, în calitate de vorbitori:

1. NICU COVACI, fondator al formației Phoenix - compozitor, chitarist, pictor și grafician cu o activitate artistică impresionantă atat la nivel național, cât și internațional, autor al volumelor „Însă eu, o pasăre” și „Giudecata înțelepților”

2. DORU IONESCU, jurnalist și critic muzical, realizator a numeroase emisiuni radio-TV în nume propriu, între care „Timpul Chitarelor”, „Remix”, „Rock Forum”, „Jazz Restitutio”, „Pop Cultura”, „O poveste cu cântec”, ”UndergROund”

3. GEORGE ANCA, profesor universitar doctor, eminescolog, președinte fondator al Academiei Internaționale „Mihai Eminescu”.

Ulterior dezbaterii va avea loc un concert exclusiv susținut de  formația Phoenix, cu piese pe versuri de Mihai Eminescu (de exemplu „Scrisoarea a III-a” sau “Un Phoenix e o pasăre-n vechime”), dar si alte cântece de o mare sensibilitate estetică.

Invitat special este muzicianul aromân Stelu Enache, care va oferi o interpretare unica piesei “Cântec-lu cucuveaua-lliei”.

Intrarea este liberă.

@CristianMatei

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
NEWS ALERT Zinedine Zidane revine! S-a înțeles cu noua sa echipă
Citește și...
Ambasadorul britanic Paul Brummell recită ”Lacul”, de ziua lui Mihai Eminescu, la Ipoteşti
Ambasadorul britanic Paul Brummell recită ”Lacul”, de ziua lui Mihai Eminescu, la Ipoteşti

Ambasadorul britanic Paul Brummell s-a aflat luni, de ziua lui Mihai Eminescu şi a Culturii Naţionale, la Ipoteşti, unde a înregistrat un videoclip în care apare recitând poezia „Lacul”.

Statuia lui Eminescu a primit un „braț” nou, de ziua poetului
Statuia lui Eminescu a primit un „braț” nou, de ziua poetului

Ziua lui Mihai Eminescu şi Ziua Culturii Naţionale au fost sărbătorite, luni dimineaţă, sub privirile indulgente ale celei mai vandalizate statui a poetului, la Galaţi.

Adrian Tăbăcaru, prima operă rock inspirată din ”Luceafărul” lui Eminescu: ”Lucifer”
Adrian Tăbăcaru, prima operă rock inspirată din ”Luceafărul” lui Eminescu: ”Lucifer”

Mișcarea pentru underground. Adrian Tăbăcaru este unul dintre cei mai apreciați artiști de pe scena rock românească necomercială (adică din underground), iar acum se află în plin proces de creație a unui proiect muzical original și foarte îndrăzneț.

Premiera in anul aniversar
Premiera in anul aniversar "Phoenix 55". Expozitie cu fotografii nepublicate din arhiva personala a lui Nicu Covaci

Data de 19 aprilie este ziua in care celebrul Nicu Covaci implineste 70 de ani. Tot atunci, el va aduce pe scena de la Arenele Romane nume grele din istoria trupei Phoenix si din intregul rock romanesc, in cadrul primului concert aniversar "Phoenix 55".

Recomandări
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”
Analiștii militari, despre răspunsul Israelului la atacul cu drone de sâmbătă: „Limitat și strict simbolic”

Limitat și strict simbolic, așa califică experții răspunsul Israelului la atacul iranian de sâmbătă. Acțiunea a vizat o bază militară de lângă Isfahan. în vecinătatea unor instalații nucleare.

Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni
Cîrstoiu, întrebat dacă Ciolacu şi Ciucă i-au cerut să se retragă: Nici vorbă. Probabil că va fi o discuţie luni

Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, Cătălin Cîrstoiu, a negat informaţiile că liderii coaliţiei, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, i-au cerut să se retragă din cursă, dar a precizat că va avea o discuţie cu aceştia, probabil luni.

Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă
Furtuna Renata continuă să facă ravagii în România. În nordul țării a nins viscolit și se circulă în condiții de iarnă

Un nou episod de vreme rea, cu grindină și polei, îi pune în dificultate pe șoferi. Un bărbat și-a pierdut viața într-un accident produs în județul Sibiu.