Sunt tot mai neastamparati, agresivi si greu de stapanit. De asta se plang din ce in ce mai multi parinti, ingrijorati de compartamentul copiilor lor. Iar numeroase familii aud apoi de la doctori ca cei mici sufera de sindromul ADHD.
O tulburare de comportament care afecteaza, potrivit studiilor, 5% dintre fetitele ori baietii de varsta scolara din Romania.
Specialistii vorbesc despre cea mai complexa boala a copilariei. Procentul apare in ultimul studiu epidemiologic, dar mai sunt alti zeci, poate sute de copii, nediagnosticati.
Sindromul ADHD este de trei ori mai frecvent diagnosticat la baieti decat la fete. Conteaza foarte mult tratamentul, dar si alimentatia celor mici. Si asta pentru ca aditivii alimentari au un efect nociv asupra sanatatii copiilor hiperactivi.
Astfel, la nivel european este in dezbatere un regulament prin care in curand toate produsele care au E-uri periculoase pentru copii vor fi etichetate cu un mesaj de avertisment, la fel ca si in cazul tigarilor. Asa ca, daca actul va fi adoptat la fel ca si in cazul pachetelor de tigari, pe ambalaje vor fi trecute si riscurile asociate anumitor E-uri: tulburari de crestere, de concentrare sau neurologice.
De altfel, de un an proiectul de Regulament privind informarea consumatorilor este in dezbatere in Parlamentul European.
De cele mai multe ori, parintii unui copil cu astfel de manifestari nu se gandesc la sindromul ADHD. Cred ca are doar prea multa energie. Numai un control medical poate descoperi si opri evolutia bolii.
Cercetarile au aratat ca ADHD se transmite genetic de la parinti la copii. Dar si alti factorii contribuie la declansarea bolii, tensiunile in familie, de pilda.
exemplu newsletter
"Iepurasul nu mai vine, ca nu prea se simte bine"! Ce SMS-uri trimit romanii de Paste
VIDEO. Scandal la o scoala din Bucuresti, in ultima etapa de inscriere la clasa pregatitoare
Livezile sunt in pericol, dar batranii sunt bucurosi. Cum afecteaza invazia carabusilor agricultura
Friptura cu avertisment de la Garda de Mediu. Cum au petrecut romanii la gratar in Bucuresti
"Traficul de copii nu e o joaca".Campania care vrea sa-i invete pe copii ce inseamna cuvantul zambet
Comentariul zilei la Pro Winners Cup 4
Excesul de incredere costa bani grei. Au simtit-o pe pielea lor cel putin 120 de persoane
Razie cu blesteme si injuraturi in Dambovita. O razie s-a lasat cu un urias scandal
Boldea, pe aceeasi lista cu Hayssam, Popa si Nicolaiciuc.Abia acum autoritatile vor sa schimbe legea
Pana si firma de paza a uitat de Boldea. A intervenit dupa ce alarma de la casa a sunat doua zile
Comentarii(7)