Theresa May ar dori ca „nota de plată” pentru Brexit să fie de 40 de miliarde de euro

Theresa May
Getty

Premierul britanic Theresa May ar fi stabilit ca „nota de plată” pentru Brexit să se ridice la 40 de miliarde de euro. Pe de altă parte, oficiali de la Bruxelles susțin că Marea Britanie va trebui să plătească mult mai mult de atât.

 

Publicația britanică The Independent a relatat că premierul Theresa May ar fi reușit să obțină susținerea Cabinetului său pentru dublarea sumei pe care Regatul Unit o va propune Bruxelles-ului, pentru ieșirea din UE. Cu toate acestea, suma ar impune condiția unor înțelegeri avantajoase în ceea ce privește perioada de tranziție și acordul de liber-schimb.

Potrivit sursei, această decizie ar urmări să permită deschiderea unui nou capitol în negocierile pentru Brexit și vine după ce președintele Consliului European, Donald Tusk, i-a dat un ultimatum de două săptămâni să rezolve problema „notei de plată”.

Pe de altă parte, publicația Politico.eu, citează diplomați europeni care au precizat, sub protecția anonimatului, că această sumă nu este mulțumitoare, dar că oferă promisiunea că negocierile vor avansa.

Citește și
David Davis
Ministru britanic: Din cauza Brexitului, europenii se întreabă ce fel de țară este Marea Britanie
Pedeapsa primită de doctorița din Suceava judecată pentru că a luat mită de la 280 de pacienți bolnavi de cancer în 20 de zile

„Suma de 40 de miliarde de euro are logică doar dacă reprezintă pasul spre avansarea unor noi discuții privind angajamentele financiare ale Marii Britanii. Este ok dacă prin această sumă guvernul transmite că putem trece la a doua fază a negocierilor, dar doar dacă aceasta nu este suma finală”, a spus un diplomat dintr-o „mică țară UE”.

Un alt diplomat a precizat că „pentru unele țări, suma ar putea fi mulțumitoare”. „Dar cred că Franța sau Italia o va accepta”.

Politico.eu citează și un diplomat dintr-o țară central-europeană care spune că „toată lumea este disperată ca negocierile să avanseze”.

Decizia nu a fost anunțată oficial de Guvernul Marii Britanii.

Articol recomandat de sport.ro
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
VIDEO Moment șocant în baschet! I-a dat un pumn unui fan chiar în timpul meciului cu Lakers
Citește și...
Donald Tusk i-a dat Theresei May un ultimatum în ceea ce privește negocierile pentru Brexit
Donald Tusk i-a dat Theresei May un ultimatum în ceea ce privește negocierile pentru Brexit

Premierul britanic Theresa May a primit, vineri, un ultimatum de la președintele Consiliului European, în ceea ce privește „nota de plată pentru Brexit”.

Ministru britanic: Din cauza Brexitului, europenii se întreabă ce fel de țară este Marea Britanie
Ministru britanic: Din cauza Brexitului, europenii se întreabă ce fel de țară este Marea Britanie

Ministrul pentru Brexit, David Davis, consideră că, prin ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, cetățenii europeni încep să își pună întrebări cu privire la ce a devenit Regatul Unit.

Nota de plată a Marii Britanii la ieşirea din UE trece de 60 de miliarde de euro
Nota de plată a Marii Britanii la ieşirea din UE trece de 60 de miliarde de euro

Marea Britanie are de plătit cel puţin 60 de miliarde de euro la ieşirea din UE, estimează preşedintele Parlamentului European

Notă de plată astronomică pentru Brexit. Londra spune „nu” celor 90 de miliarde de lire cerute
Notă de plată astronomică pentru Brexit. Londra spune „nu” celor 90 de miliarde de lire cerute

Nu există nicio bază legală pentru ca Marea Britanie să fie nevoită să plătească astronomica sumă de 90 de miliarde de lire sterline drept cost al Brexitului, spune un oficial de la Londra.

Recomandări
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare
Cine sunt politicienii cu dosare penale care candidează la alegerile locale. La Iași, primarul Mihai Chirica are 4 dosare

Acuzațiile procurorilor și dosarele penale întocmite pe numele lor nu îi țin pe politicieni departe de funcții. 

Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare
Situație de urgență în Slănic Prahova, după surparea străzii din centru. Localitatea stă pe un uriaș zăcământ de sare

Este alertă în Slănic Prahova, după ce o stradă din centrul orașului a început să se surpe. Zeci de oameni din blocurile din apropiere au fost evacuați, iar circulația în zonă este oprită.

STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră
STENOGRAME din cazul discipolului lui Bivolaru. Cum și-a mințit o victimă că a salvat-o de la moarte deblocând o chakră

Un instructor de yoga din București, considerat discipol al lui Gregorian Bivolaru, este acuzat fapte grave.