Premierul britanic sugerează că Brexit s-ar putea încheia fără un acord cu UE

Theresa May la Congresul Conservator
Getty

Theresa May a declarat miercuri, la Congresul Partidului Conservator de la Manchester, că se pregăteşte pentru ”orice eventualitate” în negocierea Brexitului, inclusiv în vederea unei eventuale încheieri a acestora fără un acord.

Este în mod profund în interesul nostru ca negocierile să aibă succes” şi să conducă la o nouă relaţie între Regatul Unit şi Uniunea Europeană (UE), a subliniat ea.

Însă ”este responsabilitatea noastră, ca Guvern, să ne pregătim pentru orice eventualitate. Daţi-mi voie să-i asigur pe toţi cei prezenţi în această sală că este exact ceea ce facem”, a continuat ea.

Atât Londra, cât şi Bruxellesul şi-au exprimat nemulţumirea faţă de înaintarea înceată a negocierilor cu privire la Brexit, blocate de detalii ale acordului cu privire la divorţ.

LOCUINŢE

Citește și
Brexit, Londra - AFP/Getty
Tot mai mulți europeni reținuți și expulzați din Marea Britanie. UE demarează o investigație
Ce au păţit poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să conducă drogat

Pe de altă parte, ea a spus că ”aduce Guvernul înapoi în construcţia de case”, o schimbare semnificativă faţă de politica din ultimii ani a Executivului, prin care acesta a lăsat în mare măsură construcţia de locuinţe în seama sectorului privat.

”De 30 sau 40 de ani pur şi simplu nu am construit case suficiente”, iar din această cauză o casă medie costă în prezent de opt ori cât salariul mediu al britanicilor.

May le-a tramsmis delegaţilor la Congres că Guvernul va lansa rapid ”o nouă generaţie de locuinţe sociale cu scopul de a ajuta sau de a repara piaţa imobiliară spartă”.

Ea nu a oferit detalii despre cât vor costa aceste construcţii publice sau câte vor fi construite.

Creşterea preţurilor a transformat deţinerea unei locuinţe într-un scop tot mai greu de atins, mai ales la Londra şi în alte oraşe mari din Marea Britanie.

SCUZE

Premierul le-a ceut conservatorilor scuze faţă de rezultatul slab obţinut în alegeri, pe care le-a catalogat ”prea scenarizate” şi ”prea prezidenţializate”.

May s-a adresat miercuri delegaţilor în finalul Congresului anual al conservatorilor.

Atmosfera în partid este afectată de rezultatul alegerilor generale din iunie, în care conservatorii au pierdut majoritatea în Camera Comunelor.

”Eu am condus campania şi îmi pare rău”, a declarat Theresa May.

Ea încearcă să dea un nou impuls formaţiunii, prezentându-şi Guvernul ca pe un campion al aspiraţiilor.

Mulţi britanici consideră că ”visul britanic este de neatins”, a recunoscut ea.

PROTEST

Un protestatar a întrerupt acest discurs mult aşteptat al premierului, punându-i în faţă o scrisoare P45, un document trimis angajaţilor atunci când îşi părăsesc locul de muncă, relatează Reuters.

May s-a oprit în timp ce protestatrul era escortat afară din sală, iar delegaţii s-au ridicat s-o aplaude şi s-o ovaţioneze.

În timp ce era escortat afară din sală de agenţi de securitate, protestatarul a declarat că ministrul de Externe Boris Johnson - creditat cu ambiţia de a deveni premier - i-a spus să-i înmâneze scrisoarea P45 lui May.

”Boris mi-a spus să-i înmânez P45-ul”, a declarat protestatrul pentru Reuters. ”Nu mi-a spus de ce. El a vrut s-o fac”.

Theresa May şi-a îndemnat formaţiunea să lupte pentru a-şi impune agend conservatoare politică.

”Trebuie să ne unim şi să luptăm pentru această agendă conservatoare. Să învingem în bătălia ideilor timp de încă o generaţie”, a spus ea.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
FOTO Cum a fost surprins Dani Alves la trei zile după ce a ieșit din închisoare
Citește și...
Brexitul s-ar putea amâna. Decizia luată marți în Parlamentul European
Brexitul s-ar putea amâna. Decizia luată marți în Parlamentul European

Negociatorul şef al UE pentru Brexit Michel Barnier a declarat marţi, în Parlamentul European, la Strasbourg, că nu s-au realizat ”progrese suficiente”.

Tot mai mulți europeni reținuți și expulzați din Marea Britanie. UE demarează o investigație
Tot mai mulți europeni reținuți și expulzați din Marea Britanie. UE demarează o investigație

Comisia Europeană verifică numărul în creştere al reţinerilor şi al expulzărilor în rândul cetăţenilor UE din Marea Britanie.

Vize pentru români, bulgari și polonezi în Marea Britanie. Ce plănuiește Londra, după Brexit
Vize pentru români, bulgari și polonezi în Marea Britanie. Ce plănuiește Londra, după Brexit

Marea Britanie este liberă să introducă vize pentru Polonia, România și Bulgaria și ar putea face acest lucru, a declarat David Davis, negociatorul-șef al Londrei pentru Brexit, scrie Euractiv.

Recomandări
Explozie la Rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu. VIDEO
Explozie la Rafinăria Petromidia. A fost activat Planul Roșu. VIDEO

O explozie a avut loc, vineri dimineață, la Rafinăria Petromidia. La nivelul județului Constanța a fost activat Planul Roșu de Intervenție.  

Primele imagini din locul în care a căzut o dronă militară în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor
Primele imagini din locul în care a căzut o dronă militară în Brăila. Localnicii au filmat-o când a trecut peste casele lor

Este alertă în Brăila, după ce o dronă militară s-ar fi prăbușit joi seară pe un câmp, la aproximativ 15 kilometri de oraș, în Insula Mare a Brăilei.

România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara
România, în Schengen aerian și maritim, din 31 martie. Se schimbă regulile pe toate aeroporturile. Cine nu poate părăsi țara

A început numărătoarea inversă până la intrarea României în spațiul Schengen aerian și maritim. În noaptea de sâmbătă spre duminică se vor schimba regulile, iar autoritățile fac ultimele pregătiri.